Primăria Constanța a achiziționat 31.000 de ghiozdane pentru începutul anului școlar

Prima zi de școală le va aduce mari surprize școlarilor și preșcolarilor din municipiul Constanța care vor găsi pe bănci ghiozdane de cea mai bună calitate, echipate  cu toate rechizitele de care au nevoie, anunță, miercuri, Primăria.

Cele peste 31 de mii de ghiozdane achiziționate de Primăria Municipiului Constanța pentru începutul anului școlar,  în valoare de peste 1.200.000 de lei, vin la pachet și cu penare, acuarele, caiete, blocuri de desen, cărți de colorat și creioane de colorat, bineînțeles, diferențiate în funcție de vârstă, grădiniță, clasele 0 – IV și V – VIII.

„Ghiozdanul pentru grădiniță cuprinde carte de colorat, creioane de colorat, culori cerate, un set de batoane din plastilină și  planșetă pentru scris. Cel pentru clasele 0-IV are în interior un bloc de desen, cinci caiete dictando, cinci caiete de matematică, acuarele, penar complet echipat cu stilou, creioane, carioci, riglă și radieră, iar cel pentru clasele V-VIII are înăuntru cinci caiete studențești de română, cinci de matematică, penar și trusă de geometrie”, precizează reprezentanții Primăriei Contanța.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*