PRIMA ZI cu restricții de weekend. PSD a ATACAT în instanță hotărârea privind închiderea magazinelor la ora 18

Este prima zi de vineri în care sunt impuse restricțiile de weekend, atât în București, cât și în alte mari orașe din toată țara. Astăzi, deplasarea în afara locuinței va fi interzisă începând cu ora 20, pentru cei care nu au un motiv întemeiat, și nu cu ora 22, așa cum este valabil în cursul săptămânii. Și piețele și magazinele vor avea un program mai redus în următoarele trei zile. Capitala are o incidență a COVID-19 de peste 7 cazuri la mia de locuitori, așa că se află în scenariul cu restricții valabile de vineri până duminică. Asta înseamnă terase, magazine, mall-uri cu program până la ora 18 și interdicție de circulație de la ora 20. În localitățile în care rata de incidență depășește 7,5 la mia de locuitori, aceste măsuri sunt valabile pentru toate zilele săptămânii.

În toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20.00-5.00, cu următoarele excepţii:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
  •  deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
  •  deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5.00-18.00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori. Prin excepţie, unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, şi cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Partidul Social Democrat a atacat în contencios administrativ, la Curtea de Apel București, hotărârea de guvern prin care se impune închiderea magazinelor la ora 18 în localitățile în care rata de inicidență a cazurilor COVID este mai mare de 7,5 la mie. În cazul în care rata este cuprinsă între 4 și 7,5 la mie, magazinele se închid la ora 18 doar în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Potrivit documentului, PSD contestă această măsură despre care spune că „are un impact cu efecte devastatoare atât asupra mediului de afaceri, cât și asupra societății în ansamblul ei”. De asemenea, în document se precizează că hotărârea de guvern nu are o evaluare preliminară a impactului și este nemotivată.

În susţinerea sa nu s-a avut în vedere în nici un fel o documentare şi o analiză ştiinţifică preliminară/studiu de impact din care să rezulte informaţii relevante privind necesitatea şi oportunitatea, în contextul epidemiologic actual, pe de o parte, a interzicerii pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi desfășoare activitatea după ora 18.00. În nota de fundamentare sunt menționate doar aspecte legate de contextul epidemiologic actual pe plan intern și internațional, nu aspecte care să țină în concret de justificarea măsurilor ce se doresc a fi luate”, se arată în solicitarea PSD.

Social democrații mai susțin că „închiderea intempestivă a activității operatorilor economici după ora 18.00, tocmai când oamenii se întorc acasă de la muncă (aceia dintre cei care mai au încă un loc de muncă și nu au fost trimiși acasă prin grija guvernelor PNL, PNL-USR PLUS) afectează atât interesele agenților economici cât și ale consumatorilor, care se văd în imposibilitatea de a-și procura cele necesare existenței în scurtul interval orar pe care îl mai au la dispoziție după ce termină o zi de muncă.”

Urmare a acestor măsuri, blocajul financiar din economie se va adânci, iar nemulțumirea generală a populației va atinge cote de nebănuit”, mai spun social democrații, care cer anularea actului administrativ „pentru vătămarea adusă drepturilor legitime ale cetățenilor”.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *