Prima numire importantă din mandatul lui Stelian Ion: Administraţia Naţională a Penitenciarelor are un nou şef

Comisar șef de poliție penitenciară Dan Halchin, actualul director al Penitenciarului Arad, a fost promovat, în data de 1 aprilie 2021, în funcția de director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), anunţă Federaţia Sindicatelor din ANP, concursul fiind anunțat de ministrul Justiției, Stelian Ion, pe 26 ianuarie. Comisarul șef de poliție penitenciară Dan Halchin, în vârstă de 42 de ani, este actualul director al Penitenciarului Arad. În urma examenului organizat de Ministerul Justiției în perioada 29-30 martie 2021, ofițerul de poliție penitenciară a obținut nota 8.10.

Concurenții au fost: Dan HALCHIN (director Penitenciarul Arad), Cătălin LUNCAȘU (director BAGR), Geo BURCU (director DPCT), Georgică ALEXEEV (director Penitenciarul Timișoara).

Concursul/examenul a constat în două probe, astfel:

1. Interviul în cadrul căruia se prezintă și proiectul managerial referitor la exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere;

2. Proba practică pentru evaluarea aptitudinilor manageriale, care constă în rezolvarea unei activități, a unei situații sau a unei succesiuni de activități ori situații întâlnite în mod curent sau care pot apărea în exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere.

Atribuțiile postului de director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor:

– conduce întreaga activitate a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor și o reprezintă în raporturile cu Ministerul Justiției și cu alte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, cu alte autorități, instituții publice și organizații centrale și locale, precum și cu persoane juridice și fizice din țară și din străinătate, în limita competențelor stabilite de ministerul justiției;

– emite decizii şi instrucţiuni în domeniul de activitate, precum și decizii şi instrucţiuni cu caracter normativ, pentru aplicarea în mod unitar în sistemul administrației penitenciare, a prevederilor privind obiectivele Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;

– îndeplinește calitatea de ordonator secundar de credite, calitate care poate fi delegată în condițiile legii.

Candidații nemulțumiți de rezultatele probelor de concurs pot contesta nota la una sau la ambele probe, în termen de 2 zile lucrătoare de la data afişării rezultatelor; contestaţiile se soluţionează de comisia de contestaţii prin analizarea înregistrării audio-video a probelor susținute de candidat, conform baremelor de evaluare şi notare definitive, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a acestora. Dacă în urma soluţionării contestaţiei formulate nota la una dintre probele de concurs se modifică, în plus sau în minus, contestaţia se admite.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *