Prima fisură serioasă în reforma prin care Guvernul condus de Ilie Bolojan a redus cu 30% salariile din marile autorități autonome ale statului a apărut în instanță. O angajată a Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a obținut anularea reducerii salariale, iar instituția este obligată să îi restituie toate sumele pierdute începând cu 1 ianuarie 2026. Decizia este executorie și ar putea deschide drumul pentru zeci sau chiar sute de procese similare. Judecătorii au admis în parte acțiunea formulată împotriva ANRE și au anulat documentele prin care salariul reclamantei a fost diminuat în urma aplicării măsurilor de reducere a cheltuielilor. Potrivit hotărârii, instituția trebuie să îi plătească angajatei diferența dintre salariul prevăzut în contractul individual de muncă până la 31 decembrie 2025 și salariul efectiv încasat după reducere. În plus, sumele vor fi actualizate cu rata inflației și dobânda legală, iar ANRE trebuie să achite și peste 4.000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Reducerea salariilor din ANRE a intrat în vigoare la începutul acestui an, în cadrul pachetului de măsuri adoptat pentru diminuarea cheltuielilor în instituțiile cu venituri ridicate. Alături de ANRE, măsura a vizat și Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). Guvernul a justificat atunci măsura prin necesitatea reducerii cheltuielilor publice și eliminarea discrepanțelor salariale dintre aceste autorități și restul sistemului bugetar.Imediat după intrarea în vigoare a reducerilor, sindicatele din ANRE au deschis acțiuni în instanță. În documentele depuse la dosar, angajații au susținut că diminuarea veniturilor cu aproape o treime le afectează grav situația financiară și capacitatea de a-și achita obligațiile curente. Aceștia au invocat dificultăți în plata ratelor bancare, a serviciilor medicale și a taxelor de școlarizare pentru copii, iar în unele cereri au reclamat chiar existența unei forme de violență economică exercitată de angajator prin reducerea abruptă a salariilor.
ANRE s-a aflat în ultimii ani în centrul dezbaterilor privind nivelul veniturilor din instituțiile autonome ale statului. Potrivit datelor oficiale, salariul mediu net din instituție era de aproximativ 18.000 de lei în anul 2024, nivel considerat mult peste media din sectorul public. Tocmai aceste salarii au fost invocate de Guvern atunci când a decis reducerea cu 30% a veniturilor în ANRE, ANCOM și ASF. Ceea ce creează un precedent extrem periculos în instanțe este faptul că hotărârea obținută de angajata ANRE este executorie și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Miza este însă mult mai mare decât cazul individual. Dacă soluția va fi menținută și de instanțele superioare, aceasta ar putea deveni un precedent pentru numeroase alte procese deschise de salariații instituțiilor afectate de reforma salarial. Orice doritor aflat în situația similară cu a angajatei ANRE are acum la îndemână o decizie juridică care îi oferă o cale sigură de a contesta reducerea salarială. Precedentul deschide ușa unui val de litigii care ar putea submina întreaga reformă salarial și ar putea forța Guvernul să revină asupra măsurii, transformând o intenție de austeritate într-o obligație financiară majoră pentru stat.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google