Prima „autostradă nemțească” din România – în legătură cu Bulgaria – va fi dată în folosință până la Crăciun

Înainte de 20 decembrie românii vor putea circula pe drumul de intrare în țară dinspre Bulgaria, a anunțat, joi, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu. Șoseaua a fost supranumită „autostrada nemțească”, fiind construită din beton, cu utilaje aduse din Germania.

S-au finalizat terasamentele și se lucrează la așternerea straturilor de asfalt pe zona giratoriului din proximitatea punctului vamal Giurgiu. Se amplasează parapetul median și se montează sistemul anti-orbire. Săptămâna viitoare vor fi realizate marcajele rutiere și semnalizarea verticală”, a anunțat secretarul de stat.

Potrivit specialiștilor, este prima „autostradă nemțească” din România deoarece drumul expres a fost realizat din beton rutier, care s-a așternut prin turnare continuă. Datele tehnice arată că s-au turnat până la 1.300 de mc de beton pe zi. Noul drum expres va ocoli orașul și va ajunge direct în vama cu Bulgaria. Potrivit lui Scrioșteanu, traficul va fi deschis până la Crăciun, înaintea termenului contractual din aprilie 2022.

Drumul de legătură DN 5 km 60+500 – Șoseaua de Centură – Pod Prieteniei km 61+400, în lungime 5,72 km, are scopul de a asigura conexiunea rutieră între DN5 si punctul de trecere a frontierei Giurgiu. Acesta se desprinde din DN 5, la km 56+197, printr-o intersecție giratorie și continuă spre sud, intersectându-se cu DN 5 și DJ 507, printr-un alt sens giratoriu la km 62+404. Drumul ajunge în sensul giratoriu de la punctul vamal prin Strada Unirii, fiind executat la 4 benzi, două pe fiecare sens, cu aceeași structură ca a variantei ocolitoare”, a explicat Irinel Ionel Scrioșteanu.

Lucrările au început în luna octombrie 2021, și au costat 106,6 milioane de lei, fără TVA. Finanțarea a fost asigurată din fonduri europene nerambursabile.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *