Turiștii care au ales să-și petreacă minivacanța de 1 Mai în Mamaia Nord trebuie să scoată bani mulți din buzunar pentru mâncare. Patronii restaurantelor din Mamaia Nord au pus prețuri pe măsura faimei de care se bucură zona, transmite Realitatea.net.
O ciorbă de văcuță la un restaurant de fițe din Mamaia Nord costă aproape 10 euro. În acești bani e inclusă și smântâna și un ardei iute. La același local, pentru o porție de 350 de grame de ciorbă de pui a la grec vei plăti 42 de lei. Nu doar ciorbele au prețuri exorbitante. Un espresso lung, de exemplu, costă 15 lei. O apă plată de 500 de mililitri costă tot 15 lei, iar o bere este 20 de lei. Un fresh de portocale se vinde cu 30 de lei, iar o sticlă mică de Coca-Cola costă 15 lei.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google