Preţul carburanţilor, în SCĂDERE la trei zile de la asaltul șoferilor asupra benzinăriilor

Cea mai importantă companie care comercializează carburanți pe piața autohtonă, OMV Petrom, a început de 3 zile să ieftinească benzina și motorina la stațiile sale, chiar și cu 19 bani/l la unele din stații, relevă date analizate de Profit.ro. Astfel, de la prețul unic de 7,99 lei/l din noaptea asaltului șoferilor asupra benzinăriilor, benzina standard a coborât în cazul unor stații Petrom din București (de exemplu, Mihai Vodă, Mântuleasa, 11 iunie, Vasile Pârvan, Mihai Eminescu, Veniamin Costache, Doctor Herescu, Cotroceni sau Dorobanți) la 7,8 lei/l, iar motorina, la 7,9 lei/l.

În urma panicii create la stații, OMV Petrom, majorase joi noaptea prețurile, atât la benzina standard, cât și la motorina standard, la 7,99 lei/l la toate stațiile sale, reprezentând o creștere medie de aproximativ 30-45 de bani/l față de prețul de miercuri. Lukoil, care practica în ultimul timp prețuri mai reduse, vinde în prezent benzina standard cu 7,91 lei/l la stațiile de pe Șoseaua Alexandriei și Prelungirea Ghencea.

Petrolul Brent, de referință pentru piața europeană și, implicit, autohtonă, se aprecia miercuri dimineață în scădere cu 3,3%, la un nivel de 103 dolari/baril. Asta, după ce, prețurile petrolului au înregistrat marți din nou pierderi puternice, coborând cu peste 6%, trase în jos de factori ca negocierile dintre Rusia și Ucraina, o posibilă încetinire a cererii în China și volumul mai mic al tranzacțiilor înainte de majorarea așteptată a dobânzilor de către Rezerva Federală.

Cotația petrolului Brent a coborât marți cu 6,6%, la 100,24 dolari pe baril, accelerând scăderea de 5,12% din ziua precedentă. Evoluția cotațiilor internaționale, atât ale petrolului, cât și ale carburanților, este de obicei transferată în prețurile la pompă cu o întârziere de cel puțin o săptămână. Așa se face că deși, miercuri, țițeiul Brent se aprecia, prețurile la pompă au scăzut.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.