Președintele Iohannis a PROMULGAT legea referitoare la condițiile de acordare a permisului de PORT ARMĂ

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, modificările aduse Legii 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, după ce Parlamentul a modificat proiectul respectiv, în conformitate cu observaţiile formulate în cererea de reexaminare. În noiembrie 2020, preşedintele Klaus Iohannis solicita Parlamentului reexaminarea legii privind regimul armelor şi al muniţiilor. El arăta că aceasta instituie reglementări care asigură transpunerea în legislaţia internă a dispoziţiilor Directivei de punere în aplicare (UE) 2019/69 de stabilire a specificaţiilor tehnice pentru armele de alarmă şi de semnalizare în temeiul Directivei 91/477/CEE a Consiliului privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme, precum şi prevederi care stabilesc cadrul legal naţional pentru punerea în aplicare a Regulamentului delegat UE 2019/686. Şeful statului menţiona că modificarea dispoziţiilor alin. 1 art. 14 din Legea nr. 295/2004, în sensul relaxării condiţiilor de acordare a autorizaţiei de procurare a armelor letale pentru persoanele condamnate definitiv sau care au calitatea de inculpaţi, „nu este oportună, îndepărtându-se de la scopul urmărit” de legislaţia europeană în materie.

Pe 25 mai, Senatul a reexaminat proiectul de lege, iar din actul normativ a fost eliminată prevederea potrivit căreia autorizaţia de procurare a armelor letale se acordă persoanelor care „nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiuni săvârşite cu violenţă, pentru infracţiuni privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, traficului de persoane, infracţiuni de furt, cămătărie, ameninţare, şantaj, braconaj, contrabandă, infracţiuni prevăzute de legea privind protecţia animalelor şi infracţiuni privind regimul armelor şi al muniţiilor”.

De asemenea, a fost eliminată prevederea conform căreia autorizaţia de procurare a armelor letale „se acordă persoanelor care nu sunt inculpate în cauze penale pentru fapte săvârşite cu violenţă, pentru infracţiuni privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, traficului de persoane, infracţiuni de furt, cămătărie, braconaj, ameninţare, şantaj, contrabandă, infracţiuni prevăzute de legea privind protecţia animalelor şi infracţiuni privind regimul armelor şi al muniţiilor”.

Pe 13 octombrie, proiectul a fost adoptat în aceeaşi formă şi de către Camera Deputaţilor, for decizional.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *