Preşedintele Consiliului European: „NU este momentul acum pentru introducerea paşapoartelor de vaccinare”

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, consideră că ar putea fi introdus la un moment dat un „paşaport de vaccinare împotriva coronavirusului, dar nu este cazul acum, transmite dpa. Într-un interviu acordat duminică programului olandez de televiziune Buitenhof, Michel a declarat că dezbaterea este „foarte pertinentă“, dar decizia va fi luată de liderii Uniunii Europene.

Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a cerut, marţi, crearea unui paşaport special care să ateste vaccinarea purtătorului. El a trimis o scrisoare în acest sens Comisiei Europene. Potrivit lui Michel, există un acord de principiu privind un astfel de document, dar încă nu este momentul: mai întâi „trebuie vaccinaţi mai mulţi oameni“. El a explicat pentru Buitenhof că dacă va fi introdus prea devreme, paşaportul ar putea „produce o frustrare uriaşă în Europa” şi în alte părţi ale lumii. Preşedintele Consiliului European a apreciat însă, ca răspuns la o întrebare, că „nu exclude” ca pe viitor deplasările în interiorul UE să fie permise numai celor vaccinaţi. „Subiectul ste sensibil în multe ţări europene“, a recunoscut Michel.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat inițiativa guvernului elen și a solicitat un certificat de vaccinare recunoscut reciproc în toate țările Uniunii Europene.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *