Președintele Bulgariei exercită dreptul de veto și BLOCHEAZĂ armamentul pentru Ucraina

Preşedintele socialist al Bulgariei, Rumen Radev, acuzat adesea că ar fi prorus, a respins prin veto o lege care prevede furnizarea către Ucraina de transportoare blindate şi a retrimis textul către parlament pentru o nouă discuţie, invocând interesele securităţii naţionale, relatează Novinite.com. Acordul ratificat pentru furnizarea de 100 de transportoare blindate, semnat în august 2023 la Sofia şi apoi la Kiev în noiembrie, primise aprobarea Parlamentului, dar veto-ul lui Radev necesită un nou vot pe această temă.

În motivarea deciziei sale, Radev a evidenţiat nevoia pentru o mai atentă analiză a rolului vehiculelor respective în protejarea frontierelor Bulgariei şi în ajutorul acordat cetăţenilor în situaţii de urgenţă şi dezastre. Radev consideră că parlamentarii nu au avut o „înţelegere cuprinzătoare a specificului donaţiei”, ceea ce a redus capacitatea deputaţilor de a „evalua temeinic necesitatea” echipamentului.

Raportul Comisiei parlamentare pentru apărare sublinia că acordul implică furnizarea către Ucraina de echipamente de transport blindate şi piese de schimb care nu mai erau utilizate de Ministerul de Interne din Bulgaria.

Acest veto va fi depăşit, aşa că nu văd nimic de comentat”, a declarat în reacţie premierul bulgar, proeuropeanul Nikolai Denkov.

Scandal uriaș în Bulgaria

În timpul procesului de ratificare a acordului, opiniile divergente au fost evidente în rândul deputaţilor, diviziunile apărând în special între diferitele grupuri politice. În pofida aprobării majoritare, anumite fracţiuni parlamentare şi-au exprimat rezervele sau opoziţia faţă de donaţie.

„Decizia preşedintelui Rumen Radev de a se opune prin veto la furnizarea de vehicule blindate Ucrainei poate fi rezumată într-un singur cuvânt – ruşine!”, a comentat Delian Peevski, preşedintele grupului parlamentar al Mişcării pentru Drepturi şi Libertăţi, aflată la guvernare. „După această decizie, este şi mai clar cât de important este pentru Bulgaria să aibă o majoritate parlamentară euroatlantică şi un guvern euroatlantic susţinut de aceasta. Pentru că orice altceva poate duce ţara noastră pe o altă cale, neeuropeană şi periculoasă – spre Moscova, spre Putin, acolo unde politicienii proruşi vor să o deturneze”, a declarat Peevski.

Potrivit politicianului, Parlamentul ar urma să depăşească veto-ul preşedintelui în această săptămână.

Vicepremierul şi ministrul afacerilor externe, Mariya Gabriel, şi-a exprimat la rândul ei regretul pentru veto-ul prezidenţial impus acordului privind furnizarea gratuită de echipament de luptă blindat Ucrainei. Ea a subliniat că nu există o  nevoie reală de cele 100 de transportoare blindate din dotarea Ministerului de Interne, iar decizia a fost coordonată cu structurile relevante pentru ca poziţia Bulgariei să fie clară, de solidaritate cu Ucraina. „Este doar o chestiune de timp până când Adunarea Naţională îşi va face treaba. Pe fondul dezbaterilor anterioare, nu mă aştept la o schimbare a poziţiei Adunării Naţionale”, a declarat Gabriel.

În iulie, aflat în vizită la Sofia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a dat o replică tăioasă omologului său bulgar, Rumen Radev, declaraţiile, surprinse de camerele de luat vederi, intervenind după ce preşedintele Bulgariei a numit războiul din Ucraina „conflict” şi şi-a reiterat public împotrivirea de a trimite arme Kievului din stocurile naţionale.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *