Site icon TOMIS NEWS

Prescriere în mega-dosarul de spionaj economic „Privatizările Strategice”. Artizanul, un spion bulgar, se poate întoarce liniștit în România

363939 247612 stiri serviciu spionaj

Peste 45 de ani de închisoare cu executare, 10 condamnări și 2 miniștrii români închiși pentru trădare. Aceasta era sentința definitiva în mega-dosarul de spionaj economic „Privatizările Strategice”. Artizanul operațiunii, consultantul Stamen Stanchev, fusese condamnat la 5 ani și 2 luni de închisoare. Timp de 11 ani, spionul a trăit liniștit în Dubai, iar acum se poate întoarce nestingherit în România, întrucât fapta s-a prescris.

Timp de 11 ani, spionul bulgar s-a aflat pe site-ul poliției române pe lista celor mai urmăriți infractori. Nu mai e cazul. Pedeapsa de 5 ani și 2 luni pentru acte de spionaj a fost prescrisă, iar bulgarul poate reveni fără probleme ăn România: „În baza art. 598 alin. 1 lit. d) Cod pr. penală admite contestaţia la executare formulată de către judecătorul delegat la Biroul Executări Penale al Tribunalului București, cu privire la sentinţa penală nr. 1081/03.12.2013 pronunţată de către Tribunalul București, definitivă prin decizia penală nr. 11/27.01.2015 a I.C.C.J. privind pe condamnatul STANCHEV STAMEN TODOROV şi constată că… CITEȘTE CONTINUAREA!

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version