Preocupări științifice pentru recuperarea și reabilitarea prin sport a persoanelor cu tulburări mintale, la Universitatea Ovidius

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a găzduit, în perioada 20 – 21 mai 2022, cea de-a doua întâlnire transnaţională din cadrul proiectului European Alliance for Sport and Mental Health (EASMH), cod 622832-EPP-1-2020-1-IT-SPO-SCP, finanțat cu 398.450 euro prin Programul european Erasmus Plus, informează prof. univ. dr. Ionel Melenco, managerul proiectului din partea UOC. Potrivit sursei citate, în cadrul întâlnirii a fost efectuată o evaluare a stadiului în care se
află activitățile din proiect și au fost stabilite noi acțiuni ce vor fi organizate în perioada următoare.

„Întâlnirea a debutat cu prezentarea noului partener, Asociația Europeană de Psihiatrie, care s-a alăturat demersului nostru. Astfel, am devenit un consorțiu mai puternic și suntem convinși că împreună vom contribui la elaborarea unor rezultate intelectuale cât mai valoroase. Totodată, am stabilit calendarul pentru antrenorii sportivi care vor participa la un program de instruire în vederea desfășurării de activități cu pacienți din comunitățile terapeutice”, a adăugat
prof. univ. dr. Ionel Melenco.

UOC 1 2

În cea de-a doua zi a întâlnirii a fost organizat un eveniment de multiplicare, în Piața Ovidiu din Constanța, unde a fost amplasat un stand la care persoanele interesate au primit informații cu privire la obiectivele și activitățile proiectului. La acțiune au participat și specialiști din domeniul sănătății mintale din țară care au oferit detalii despre situația acestui sector în România și au făcut un apel către persoanele interesate de a să alătura proiectului.

Proiectul EASMH include, pe de-o parte, activități de sensibilizare axate pe valoarea adăugată a sportului și a activității fizice în psihiatrie, iar pe de altă parte, acțiuni care promovează sinergii inovatoare între organizațiile sportive și domeniul sănătății. Proiectul este implementat în perioada 01.01.2021-31.12.2023, în cadrul unui consorţiu din care fac parte Universitatea Ovidius din Constanţa (România), European Culture and Sport Organization (Italia – lider de proiect), European Platform for Sports and Innovation (Belgia), Everton in the Community (Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord), Università degli studi della Campania Luigi Vanvitelli (Italia), Hämeen Liikunta ja Urheilu ry (Finlanda) şi European Psychiatric Association (Franța).

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *