Premieră la Constanța: competiții de SuperEnduro și SkiJet

Sâmbătă, 18 august 2018, începând cu ora 16.00, la Pavilionul Expozițional Constanța, peste 60 de sportivi pasionați de motociclete şi trasee off-road vor concura în cadrul primei ediții a Cupei Filantropica.

Tot în cadrul evenimentului, duminică, 19 august, pe plaja Faleza Nord din Constanța se desfăşoară competiția de SkiJet, considerată ca primă etapă a Campionatului Regional de Sud-Est la Ski Jet. Această Cupă este organizată de Asociația Filantropică Constanța şi Federația Română de Motociclism, cu susținerea Consiliului Județean Constanța şi Primăria Muncipiului Constanța.

Am susținut desfășurarea Cupei Filantropica într-o locație administrată de Consiliul Județean Constanța atât datorită faptului că este un eveniment inedit ce aduce publicului constănțean demonstrații spectaculoase realizate într-un spațiu atipic precum Pavilionul Expozițional, cât și datorită scopului caritabil pe care îl are. La organizare s-au implicat și copii instituționalizați din centrele de plasament din Constanța, iar la finalul competițiilor, pe lângă premiile acordate sportivilor, cei mici vor avea o surpriză. Cu susținerea sponsorilor, aproximativ 60 de copii din centrul de plasament Micul Rotterdam vor pleca într-o tabără la munte. Așadar, prin organizarea Cupei Filantropica se aduce un nou tip de eveniment în Constanța și totodată facem o bucurie imensă unor copii”, declară Claudiu Iorga Palaz, vicepreşedintele Consiliului Județean Constanța.

La linia de start, pentru competiția moto, se anunță participarea a 40 de sportivi, iar traseul va fi unul similar unui concurs internațional. Participanții se vor întrece în cadrul a 3 clase concurs – Pro, Expert şi Hobby şi trebuie să termine mai multe curse formate din mai multe tururi pe parcursul cărora vor întâlni obstacole artificiale cu grade diferite de dificultate.

Vineri, pregătirile pentru aceste întreceri erau în toi.

În ceea ce priveşte competiția nautică, aceasta va începe duminică, de la ora 16.00, pe plaja Faleza Nord din Constanța. Concursul are mai multe clase, respectiv JetSki, Runabout, Runabout Stock şi Freestyle şi îşi vor testa abilitățile sportivi din România, Bulgaria, Grecia dar şi Turcia.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*