Spread the love

În contextul măsurilor preventive și planului de acțiune elaborat la nivel național, împotriva răspândirii infecției cu virusul COVID-19, persoanele izolate la domiciliu au obligația să respecte regimul impus. La nivelul județului Constanța au fost date trei amenzi contravenționale, în valoare de 10.000 de lei fiecare, persoanelor care nu au respectat regimul de izolare la domiciliu.  

Sancțiunile au fost impuse în baza HG nr. 857/2011, referitoare la „nerespectarea de către persoane fizice, suspecţi şi convalescenţi de boli transmisibile, contacţi şi purtători sănătoşi de germeni patogeni, a măsurilor stabilite în scopul prevenirii şi combaterii bolilor transmisibile”.

„Reiterăm importanța respectării măsurilor de prevenție. Astfel, cetățenii trebuie să știe că izolarea la domiciliu este o acțiune importantă, care poate preîntâmpina răspândirea noului coronavirus. Odată cu intrarea în izolare, timp de 14 zile, persoanele izolate sunt obligate să rămână acasă și să răspundă autorităților, atunci când acestea doresc să facă verificări prin care să se stabilească simptomatologia. Trebuie reținut faptul că izolarea la domiciliu diferă de conceptul de „carantinare”. Carantinarea se face doar în unități stabilite precis la nivelul fiecărui județ, unde pacienții veniți din zonele de risc sunt monitorizați cu atenție. (…) Îi rugăm insistent, pe această cale, pe toți cetățenii județului Constanța să se informeze asupra măsurilor de prevenire și limitare a eventualelor îmbolnăviri cu noul coronavirus,  din sursele oficiale ale Ministerului Sănătății, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe și Departamentului pentru Situații de Urgență”, a transmis prefectul Constanței, George Niculescu.

În momentul de față, la nivelul județului Constanța, 650 persoane sunt izolate la domiciliu, 13 persoane se află în carantină și un cetățean a fost depistat pozitiv cu prezența virusului COVID-19. Este vorba despre un bărbat de 52 de ani, care face parte din personalul medical al SCJU Constanța.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 12 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 49 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cei 48 de cetățeni care au contactat virusul, șase sunt declarați vindecați și au fost externați. Persoanele confirmate cu infecție cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din Cluj, Iași, București, Constanța, Timiș și Dolj. Cele mai multe persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 (coronavirus) sunt în municipiul București (20), acestea fiind internate în spitale de boli infecțioase și sub permanentă supraveghere medicală.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.556 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 13.646 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la acestă dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.921 teste. Dintre acestea, 1.873 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.

„Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20”, arată sursa citată.

Pe același subiect:

Legea Carantinei, ADOPTATĂ. În caz de „risc iminent” pentru sănătatea publică, Arafat primește puterea de a dispune ORICE MĂSURI NECESARE

VIDEO CONSILIUL JUDEȚEAN CONSTANȚA: Măsurile de prevenire și limitare a eventualelor îmbolnăviri cu coronavirus

Acțiuni de informare și prevenție în tot orașul Constanța pentru prevenirea infectării și răspândirii cu coronavirus

PRIMUL CAZ de CORONAVIRUS la Constanța

Prefectul Niculescu: „Guvernul a deblocat 25 milioane lei pentru reabilitarea malului surpat de la Cumpăna”

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *