Spread the love

În contextul numărului însemnat de infectări cu virusul SARS-CoV-2 înregistrat în ultimele zile în județul Constanța, Instituția Prefectului Constanța reiterează importanța respectării tuturor măsurilor recomandate de specialiști și face apel către populația județului Constanța să respecte normele de distanțare socială, să poarte masca de protecție și să mențină o igienă corespunzătoare a mâinilor!

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 352 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 19 persoane au decedat din rândul celor pozitivate, iar 313 pacienți au fost declarați vindecați (din județele Constanța, Tulcea și Ialomița), transmite sâmbătă Instituția Prefectului Constanța. În acest moment, mai sunt 79 de persoane internate, dintre care 65 din județul Constanța și 14 din Tulcea și Ialomița, cu 13 persoane mai mult față de vineri. Prefectura menționează că persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.

În centrele de carantinare din județul Constanța se află, în acest moment, 41 de persoane, care ocupă 2% din totalul de 2.311 locuri disponibile. De asemenea, la nivelul județului sunt 2.297 de persoane în izolare la domiciliu. Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României. În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, un număr total de 19 sancțiuni contravenționale (în cuantum de 8.100 de lei), dintre care două pentru nerespectarea măsurii de carantinare / izolare la domiciliu (Legea 55/2020), în valoare de 2.000 de lei. De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 3 societăți comerciale și PFA. În cursul zilei de ieri, 19 iunie a.c., peste 700 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 1.747 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

„Facem precizarea că datele sunt actualizate în mod constant, iar informațiile cu privire la situația COVID-19 la nivelul județului Constanța sunt în continuă dinamică”, au precizat reprezentanții prefecturii.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *