De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 5.749 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 133 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate, transmite sâmbătă Instituția Prefectului Constanța. În acest moment, sunt 436 de persoane internate, dintre care 399 din județul Constanța și 37 din alte județe, cu zece persoane mai puțin față de vineri. Prefectura menționează că persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență. De asemenea, la nivelul județului sunt 1.608 persoane aflate în carantină la domiciliu. În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacți direcți ai celor confirmați cu virusul SARS-CoV-2. Totodată, un număr total de 486 de persoane sunt izolate la domiciliu. Acestea reprezintă numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus, dar care au fost externate.

Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, de la începutul anului școlar, 95 de cadre didactice, 150 de elevi, 57 de studenți și 30 de angajați din unitățile de învățământ (personal auxiliar).

În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 404 cazuri de infectare în rândul personalului: medici (99), asistenți medicali (171) și personal auxiliar (134). La nivelul județului Constanța au fost incluse 607 paturi pentru tratarea bolnavilor COVID-19. Acestea sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (120 – 117 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 – 86 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 110 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (107 – 80 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (56 – 22 ocupate) și Secția Exterioară Agigea (74 – 21 ocupate). În urma coroborării datelor din DSP Constanța, unitățile medicale publice și cele private, în ultimele 24 de ore, în județul Constanța au fost realizate 1.170 de teste RT-PCR.

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României. În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.J.M. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, un număr total de 174 de sancțiuni contravenționale (în cuantum de 29.650 de lei), dintre care 167 pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 27.950 de lei. De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 69 de societăți comerciale și PFA. În cursul zilei de ieri, 30 octombrie a.c., peste 550 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 1.612 persoane, cu privire la respectarea măsurilor recomandate.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *