Prefectura: 258 persoane infectate cu coronavirus, internate la Constanța

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 41.964 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 1.164 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate, transmite marți Instituția Prefectului Constanța. În acest moment, sunt 258 de persoane internate, dintre care 239 din județul Constanța și 19 din alte județe, cu cinci persoane mai puțin față de luni. Prefectura menționează că persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență. De asemenea, la nivelul județului sunt 1.950 de persoane aflate în carantină la domiciliu. În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacți direcți ai celor confirmați cu virusul SARS-CoV-2. Totodată, un număr total de 932 de persoane sunt izolate la domiciliu. Acestea reprezintă numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus, dar care au fost externate.

La nivelul județului Constanța, numărul deceselor a ajuns la 1.164:

Deces 1.154: Femeie, 75 de ani, Constanța, fără antecedente patologice cunoscute, decedată în 26.04, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase.

Deces 1.155: Bărbat, 72 de ani, Constanța, comorbidități (hipertensiune arterială, obezitate, boală cronică de rinichi, bloc de ramură dreaptă, anevrism aortă ascendentă, abiotrofie cerebrală), decedat în 26.04, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase.

Deces 1.156: Femeie, 74 de ani, Constanța, comorbidități (hipertensiune arterială, talasemie minoră, infecție cronică cu virusul hepatitei C), decedată în 26.04, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase.

Deces 1.157: Bărbat, 71 de ani, Constanța, comorbidități (hipertensiune arterială, diabet zaharat tip II, obezitate), decedat în 27.04, la Spitalul Municipal Mangalia.

Deces 1.158: Bărbat, 68 de ani, Constanța, comorbidități (AVC sechelar, hipertensiune arterială grad III), decedat în 27.04, la Spitalul Municipal Medgidia.

Deces 1.159: Bărbat, 82 de ani, Constanța, comorbidități (anevrism aorto-toracic și abdomen, insuficiență cardiacă cronică, miocardoscleroză), decedat în 22.04, la domiciliu.

Deces 1.160: Bărbat, 70 de ani, Constanța, comorbidități (insuficiență cardiacă cronică clasa II NYHA, fibrilație atrială, boală cronică de rinichi stadiu III), decedat în 27.04, la Spitalul Municipal Medgidia.

Deces 1.161: Femeie, 84 de ani, Constanța, comorbidități (boala Parkinson, hipertensiune arterială esențială), decedată în 27.04, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.

Deces 1.162: Bărbat, 57 de ani, Constanța, comorbidități (leucemie limfatică cronică), decedat în 27.04, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.

Deces 1.163: Femeie, 81 de ani, Constanța, comorbidități (diabet zaharat tip II, obezitate), decedată în 27.04, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.

Deces 1.164: Femeie, 76 de ani, Constanța, comorbidități (diabet zaharat tip II, sechele AVC, fibrilație atrială), decedată în 25.04, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.

Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, de la începutul anului școlar, 514 cadre didactice, 1.262 de elevi, 267 de studenți și 159 de angajați din unitățile de învățământ (personal auxiliar). În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 1.798 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (401), asistenți medicali (821) și personal auxiliar (576). La nivelul județului Constanța, paturile pentru tratarea bolnavilor COVID-19 sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (140 – 68 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 – 33 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 68 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (121 – 57 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (56 – 20 ocupate) și Secția Exterioară Agigea (55 – 12 ocupate). În urma coroborării datelor din DSP Constanța, unitățile medicale publice și cele private, în ultimele 24 de ore, în județul Constanța au fost realizate 153 de teste antigen rapide și 1.047 de teste RT-PCR.

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României. În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.J.M. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, un număr total de 157 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 46.700 de lei. De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 130 de societăți comerciale și PFA. În cursul zilei de ieri, 26 aprilie a.c., 250 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 2.147 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor recomandate.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *