Spread the love

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 458 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 22 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate, iar 400 de pacienți au fost declarați vindecați (din Constanța și alte județe), transmite joi Instituția Prefectului Constanța. În acest moment, sunt 100 de persoane internate, dintre care 90 din județul Constanța și 10 din alte județe, cu un pacient mai puțin față de miercuri. Prefectura menționează că persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență. În carantină instituționalizată, la nivelul județului Constanța se află, în acest moment, 34 de persoane. De asemenea, 2.079 de persoane se află în izolare la domiciliu.

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României. În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, un număr total de 22 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 10.200 de lei. De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 13 societăți comerciale și PFA. În cursul zilei de ieri, 01 iulie a.c., peste 850 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 1.672 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

„Facem precizarea că datele sunt actualizate în mod constant, iar informațiile cu privire la situația COVID-19 la nivelul județului Constanța sunt în continuă dinamică”, au precizat reprezentanții prefecturii.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *