Spread the love

Consiliul Județul Constanța se află, oficial, în ipostaza de a avea un singur vicepreședinte. Actele de la ALDE au circulat foarte greu și după excluderea lui Daniel Learciu din partid, ceea ce înseamnă și pierderea funcției de vicepreședinte al CJC, abia recent acestea au ajuns pe masa Instituției Prefectului Constanța. Astfel, abia joi, 25 octombrie, prefectul Dan Jeacă a semnat ordinul de încetare de drept, înainte de termen, a mandatului de consilier județean  în cadrul Consiliului Județean Constanța al domnului LEARCIU-DUMITRU Daniel, după cum precizează reprezentanții Instituției Prefectului.

CITEȘTE ȘI:

Learciu a fost DAT AFARĂ din ALDE și și-a PIERDUT funcția de vicepreședinte al CJC! Palaz: „La muncă nu bem cafele!” Gerea: „Nu și-a plătit cotizația de mai bine de jumătate de an. Căutăm înlocuitor”

Decizia de încetarea a mandatului de consilier județean a avut la bază sesizarea filialei ALDE Constanța transmisă instituției prefectului în luna septembrie a.c.

Pe de altă parte, așa cum a precizat încă de la excluderea lui Learciu din ALDE, președintele PMP Constanța, Claudiu Iorga Palaz, al doilea vicepreședinte al CJC, a precizat că formațiunea populară nu va vota propunerea liberal-democraților pentru înlocuirea lui Learciu.

Dacă ALDE vrea negocieri, pentru a relua funcția, la PMP lucrurile se văd altfel.

„PMP NU VA VOTA propunerea ALDE pentru funcția de VICEPREȘEDINTE CJC! Asta ca să fie clar pentru AMNEZICI!”, a spus Palaz.

Fără voturile PMP, propunerea ALDE nu va trece, iar CJC va rămâne cu un singur vicepreședinte. De asemenea, ALDE va fi exclusă din administrația județului, cel puțin până la următoarele alegeri.

CITEȘTE ȘI:

Palaz îi răspunde senatorului Popa (ALDE Constanța): „Nu vom vota omul ALDE pentru Consiliul Județean! Să își ia voturile de unde vrea el!”

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *