Porcii din Topalu și Mircea Vodă, sacrificați! Prefectul Jeacă a convocat Comisia pentru evaluarea pagubelor suferite de proprietarii de animale

În sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ s-a desfășurat, joi, 16 august, ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor Constanta(CLCB), convocată de prefectul județului Constanța Dan Jeacă, la propunerea directorului executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Silvana Cristescu. La ședință a participat subsecretarul de stat în Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Traian Petcu.

În urma confirmării prezentei focarelor de PPA în Topalu și Mircea Vodă, sedința a avut drept principal scop analiza de către membrii CLCB a Notei de fundamentare prezentata de DSVSA privind aplicarea măsurii excepționale de ucidere preventivă a efectivelor de suine din cele 2 localități, în vederea lichidării focarelor. Totodată, DSVSA a supus aprobării, pe lângă Decizia de ucidere preventivă și Planul de măsuri ce trebuiesc adoptate, care cuprinde responsabilități concrete pentru toate instituțiile/forțele implicate, atât Decizia de ucidere preventiva, cât și Planul de măsuri fiind aprobate.

CITEȘTE ȘI:

Măcelul demarat de Ministerul Agriculturii se extinde mai repede ca pesta porcină și la Constanța. „Populația să nu sacrifice animalele în regim propriu”

Din punct de vedere organizatoric, s-a stabilit ca vineri, 17 august, să fie uciși preventiv porcii din Topalu, iar sâmbătă cei din Mircea Vodă. Efectivele de jandarmi și cele polițienești vor acorda sprijin la constituirea filtrelor pe căile de acces în cele două localități. Comitetul Local de sprijin Topalu, reprezentat la CLCB prin primarul localității, va participa la activitatea de ecarisare. Prefectul județului Dumitru Jeacă a convocat Comisia pentru evaluarea pagubelor suferite de proprietarii de animale, pentru a demara acțiunile specifice și a întocmi documentele pentru evaluarea pagubelor suferite de populație, deținători de efective de porci.

„În continuare se aplică toate măsurile stabilite prin Planurile de măsuri aprobate în CLCB și sunt menținute 7 filtre de control și dezinfecție, în 6 localități (Saraiu- 1 filtru, Tichilești – 2 filtre, Seimeni- 1 filtru, Mihai Viteazu – 1 filtru, Hârșova – 1 filtru, Dulcești- 1 filtru). Filtrele sunt formate din reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanța și cei ai Poliției locale, împreună cu reprezentanți ai D.S.V.S.A. Constanța, pentru controlul tuturor mijloacelor de transport ce tranzitează zona de protecție și zona de supraveghere. S-au instalat dezinfectoare rutiere la limita dintre zona de protecție și zona de supraveghere.Măsurile stabilite se vor menține până la eradicarea focarelor“, precizează Instituția Prefectului Constanța.

CITEȘTE ȘI:

Tristețe peste măsură la Carniprod. Directorul general Ciuleac: „Am putea să lucrăm, dar ne țin închisă fabrica! Nu am văzut un buletin de laborator, vor găsi metode să nu ne dea banii” Președintele CJ, Teodorescu: „Într-o lună repornește procesarea!”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*