Popescu (Energie), convins că prețul la gaze va scădea: „Va duce şi la o temperare a preţului la energie electrică”

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunţă, miercuri seară, că se aşteaptă, din aprilie încolo, la o scădere a preţului la gaz care va angrena şi o scădere a preţului la energie electrică. Ministrul precizează că aceasta este tendinţa mai ales că, pe timp de vară, consumul este mult redus. „Nu ne aşteptăm la o scădere a preţului la energie electrică la nivelul anului trecut, aşa ceva nu se mai poate”, a mai afirmat ministrul.

Ministrul Virgil Popescu a anunţat, miercuri seară, la Digi 24, că se face o evaluare în cursul lunii ianuarie pentru a se vedea tendinţa preţurilor în continuare.

„Eu estimez, din aprilie încolo, o temperare a preţului la gaz natural, o scădere a preţului la gaz, care, evident, va duce şi la o temperare a preţului la energie electrică. Primăvara şi vara scade consumul, nu va mai fi aşa o presiune pe preţ”, a declarat ministrul, potrivit news.ro.

Acesta a reiterat ideea că „creşterea exponenţială a preţului gazului natural sa datorat jocului geo-politic al Federaţiei Ruse, prin Gazprom”.

E complicat să joci la fel într-o perioadă în care nu ai cerere. Vara, consumul scade foarte mult”, a mai spus ministrul.

Acesta a precizat că scăderea preţului la gaz va angrena şi scăderea preţului la energie electrică: „Nu e aşteptăm la o scădere a preţului la energie electrică la nivelul anului trecut, este clar că aşa ceva nu se mai poate. Preţul certificatului de CO2 a crescut foarte mult”.

Ministrul anunţă că se caută măsuri şi pentru toamna-iarna viitoare.

Vom vedea ce măsuri vom lua în continuare pentru toamna şi iarna următoare, gândim noi seturi de măsuri care să nu ne prindă nepregătiţi în perioada următoare”, adăugat ministrul.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat, miercuri seară, că PSD a votat, atât legea privind consumatorul vulnerabil, cât şi legea referitoare la compensarea facturilor. „Împreună am făcut această lege”, a afirmat ministrul, care a precizat că, se vor opera modificări, dacă este cazul.

Virgil Popescu a fost întrebat, miercuri seară, la Digi 24, ce părere are despre faptul că Marcel Ciolacu consideră necesare modificări la legea referitoare la compensarea facturilor şi a răspuns: „Ei au votat alături de noi, şi alături de USR, şi alături de UDMR, atât legea consumatorului vulnerabil şi legea plafonării. A fost aproape unanimitate, iar eu am stat ore în şir înainte de comisii, în timpul comisiilor, discutând cu colegii de la toate partidele (…) Au depus amendamente, le-am discutat împreună şi le-am adoptat împreună. Deci, împreună am făcut această lege şi, împreună, dacă este cazul, vom modifica această lege”.

Ministrul se declară deschis la orice discuţie.

„Dacă sunt propuneri de îmbunătăţire suntem deschişi, să vedem cum putem îmbunătăţi, să le vedem întâi”, a mai declarat ministrul.

Acesta a explicat de ce a propus acest mod de compensare a facturilor: „Eu nu am vrut ca la nivelul compensării să punem oamenii pe drumuri, să facă solicitări, adeverinţe de venit, de aceea am mers pe o plajă de consum (…) birocraţia se mută de furnizori”.

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, susţine că trebuie făcută o şedinţă a coaliţiei cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi găsită o altă modalitate de compensare a facturilor la energie, care să fie mai uşoară şi mai accesibilă, atât companiilor, cât şi populaţiei.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *