Site icon TOMIS NEWS

Ponta nu crede în sondaje. „Eu și Călin Georgescu trebuia să fim scoși. O să învingem dușmanii României”

ponta 7

Victor Ponta spune că au existat persoane care au încercat să-l împiedice să candideze la alegerile prezidențiale. Tot aceleași persoane au fost cele care au contestat și candidatura lui Călin Georgescu. Candidatul independent anunță că România este la un pas de colaps.

„O să învingem dușmanii României. Eu în primul rând doream să candideze și Călin Georgescu, și Diana Șoșoacă. Acum avem o bătălie de câștigat pentru români. Cred că acum lucurile sunt clare. Trebuiau scoși Geogescu și Ponta. Contestațiile sunt făcute de aceiași oameni. Nu l-au contestat pe Simion. Sesizarea a fost făcută de un avocat apropiat de un alt post Tv. I-am și zis. Ce sesizezi tu e neserios. Acum e important ce vrea să facă Victor Ponta”, a spus Ponta la România TV.

Candidatul independent spune că pintre primele lucuri pe care le va face este să modifice legea pensiilor.

„Lucrurile arată îngrijorător pentru noi. Nu vor mai fi bani, nici cât e acum. Ne îndatorăm zilnic, producătorul român e omorât, militarii sunt batjocoriți. Le voi face dreptate militarilor și polițiștilor. Acum însă vreau să fiu președintele României și nu mai poți să ai alt loc privat. Niciodată nu am stat în casă de la RAPPS. Dacă pot voi sta unde locuiesc și acum. Stau la 10 minute de Palatul Victoria. Acolo o să fiu mereu. E nevoie de implicare. Situația e rea. Nu poate să mai fie vorba de lene. Dacă era bine se aplica legea pensiilor din septembrie. E inadmisibil ca în decembie să nu o mai aplici. Asta voi cere prima dată. rectificare. Nu se poate să-i păcăliți pe pensionari. Nu puteți să spuneți că în septembrie erau bani, iar în decembrie nu. Reducerea TVA pentru alimente, turism, a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut.”, a mai spus Victor Ponta.

Candidatul independent la alegerile prezidențiale Victor Ponta contestă sondajul AtlasIntel publicat luni de Hotnews. „O încercare de manipulare a votului. Anamaria Gavrilă primește, în primul tur, voturi cât Ion Iliescu sau Traian Băsescu”, afirmă el.

„Să greșești este omenește – să perseverezi este o încercare de manipulare a votului! Dar am încredere că românii sunt mai destepți decat cei care încearcă să îi manipuleze! Pe 11 aprilie 2024, publicau un sondaj în care Mircea Geoană era pe primul loc, iar George Simion pe locul 2! Pe 21 noiembrie 2024, cu 3 zile înainte de vot, Ciucă creștea, iar Călin Georgescu avea 5%! Azi (luni – n.r.) publică un sondaj în care Anamaria Gavrilă primește, în primul tur, voturi cât Ion Iliescu sau Traian Băsescu! Din fericire, românii au demonstrat la vot că toate aceste metode sorosiste nu mai au efect și că ei vor să își aleagă președintele! Așa punem România pe primul loc”, scrie pe Facebook Victor Ponta.

Postarea lui Ponta vine ca reacție la sondajul AtlasIntel publicat, luni, de Hotnews. Candidatul mișcării autointitulate suveranistă, indiferent dacă acesta ar fi Simion sau Gavrilă, ar câștiga prima rundă a prezidențialor, arată datele unui sondaj de opinie realizat de AtlasIntel și obținut de Hotnews.ro. În turul doi, situația s-ar răsturna însă. Potrivit cercetării, în primul tur, George Simion ar obține 30.4% din voturi, urmat de actualul primar general al Capitalei, Nicușor Dan, cu 26% și de candidatul comun al PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu, cotat cu 17.9%. Independentul Victor Ponta ar obține 9%, în timp ce reprezenta USR, Elena Lasconi, este creditată cu doar 3.9%.

Potrivit datelor AtlasIntel, 79.3% dintre votanții lui Călin Georgescu merg către George Simion, în timp ce 5.7% optează pentru Victor Ponta. Restul nu știu, nu votează sau merg către alți candidați. În scenariul în care Anamaria Gavrilă ar fi candidata unică a suveraniștilor, aceasta ar obține 30.2% din voturi, urmată de Nicușor Dan, cu 25.3%, Crin Antonescu – 17.7%, Victor Ponta – 9.2%, Elena Lasconi – 3.9%, în timp ce un alt candidat ar obține 3.4%. Independentul Daniel Funeriu apare și el în măsurătoare, fiind creditat cu 2.5%. În cazul Anamariei Gavrilă, 80.5% dintre votanții lui Călin Georgescu merg către aceasta, 6.4% către Victor Ponta, restul către alți candidați sau nu votează.

„Niște structuri românești m-au rugat să-l scot de acolo”

Victor Ponta, fost premier și actual candidat la alegerile prezidențiale, a vorbit despre legăturile sale cu tabăra suveranistă. În emisiunea ’40 de întrebări cu Denise Rifai’, jurnalista l-a întrebat pe Ponta dacă este ‘infiltratul pro-occidental în tabăra suveranistă’.

„Sunt român și sunt mândru că sunt român. Mă băteam pentru România pe vremea în care Simion… nu știu… M-am dus să-l scot din Moldova, m-au rugat niște structuri românești: ‘Du-te și scoate-l pe omul nostru de acolo, din Moldova’. Când de doamna asta de la POT sau de domnul Georgescu nu știa nimeni cine sunt. Eu vorbesc, mă comport și iau decizii în favoarea României încă de pe vremea când acești domni și doamne nu existau în viața publică. Nu trebuie să dau examene în fața unora care, sincer, dacă îi întrebi ce spune DEX-ul despre „suveran”, o să aibă probleme să îți răspundă. Ei acum folosesc acest termen politic: că ne luptăm cu străinii. Eu nu vreau să ne luptăm cu niciun străin, vreau doar ca toate deciziile să fie luate în România, pentru români. Asta eu numesc patriotism“, a spus Victor Ponta.

Denise Rifai a intervenit și a vrut niște explicații suplimentare cu privire la afirmațiile privindu-l pe Simion: „În ce funcție erați când v-au cerut „niște structuri” să-l scoateți pe „omul lor de acolo” și v-ați referit la George Simion? Ce structuri?’

„Adică putem înțelege că George Simion…?’, a continuat Rifai, încercând să se înțeleagă dacă George Simion are legături cu serviciile de informații.

„Nu cunosc acest lucru. Spre deosebire de Traian Băsescu, nici nu vin să arunc astfel de afirmații pe piață. V-am spus doar că l-am ajutat“, a afirmat Victor Ponta.

„Ca român, nu ca fost premier?’, a continuat moderatoarea.

„Asta nu cunosc… și nici nu aș avea cum să cunosc’, a încheiat Victor Ponta.

Victor Ponta, o figură controversată și influentă în peisajul politic românesc, și-a construit o carieră marcată de ascensiuni rapide și căderi spectaculoase. De la procuror la prim-ministru și acum candidat prezidențial independent, parcursul său profesional și politic a captivat atenția publicului și a modelat semnificativ scena politică din România în ultimele două decenii.

Cariera lui Victor Ponta a fost umbrită de o serie de controverse care i-au afectat semnificativ imaginea publică. Acuzațiile de plagiat în teza sa de doctorat, apărute în 2012, au reprezentat prima lovitură majoră adusă credibilității sale academice și politice. Deși inițial i-a fost retras titlul de doctor, Ponta a obținut anularea acestei decizii în instanță în 2024, într-o victorie juridică controversată.

Urmărirea penală pentru fapte de corupție, inițiată de DNA în 2015, a adus noi umbre asupra integrității sale. Acuzațiile de fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani au alimentat percepția publică negativă. Relația sa controversată cu omul de afaceri Sebastian Ghiță și acuzațiile privind finanțarea unei vizite a fostului premier britanic Tony Blair în România au adăugat noi semne de întrebare asupra integrității sale politice, afectând semnificativ cariera și percepția publică asupra sa.

Anunțul oficial al candidaturii lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din mai 2025 marchează revenirea sa în prim-planul scenei politice românești. Programul său prezidențial se axează pe idei ambițioase precum resetarea sistemului politic și administrativ, repatrierea românilor din diaspora și afirmarea suveranității naționale în relațiile externe. Ponta se poziționează ca o alternativă la establishment-ul politic actual, promițând combaterea crizei economice și sociale.

Deși se declară un „suveranist pro-american”, întâlnirile recente ale lui Ponta cu Donald Trump și apropiații acestuia au stârnit controverse. Criticii săi îl acuză de promovarea unei agende anti-europene și de legături suspecte cu figuri controversate. În ciuda acestor provocări, Ponta rămâne o figură polarizantă în politica românească, capabilă să mobilizeze atât susținători fervenți, cât și oponenți vocali, într-o cursă prezidențială ce se anunță extrem de disputată.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version