Spread the love

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela și premierul Ludovic Orban i-au asigurat pe polițiști că-și vor primi toate sporurile și drepturile salariale, însă sindicatele se tem că Executivul o dă la întors. Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) din MAI, amenință că, dacă Marcel Vela și membrii Guvernului Orban nu-și vor respecta promisiunile, după Sărbători, polițiștii vor ieși în stradă!

CITEȘTE ȘI:

SNPPC a solicitat la Ministerul Finanțelor salarizarea pe 2020, impactul pe 2020, undeva la două miliarde de lei, și că săptămâna viitoare va fi un răspuns. Astfel, sindicatele cred că Guvernul vrea să proroge termenul de aplicare a Legii 153 până în martie, adică să nu majoreze salariile polițiștilor de la 1 ianuarie, așa cum prevede legea și polițiștii să nu mai beneficieze de majorarea din 2022 la salariul de bază, așa cum ne-a confirmat Dumitru Coarnă:

„Așteptăm bugetul! Aici e vorba de o decizie a ÎCCJ care obligă MAI să egalizeze toate drepturile salariale, adică să nu mai avem polițiști în aceleași condiții cu salarii diferite. Mai e vorba și de fidelitate, pericol și despre sporul pentru studii superioare. Domnul de la Interne (Vela – n.r.)… Știți povestea cu struțul? Bagă capul în nisip și aruncă câte o bulă! Nu discută nimic concret cu sindicatele, el are impresia că e șmecher, crede că e la primărie la Caraș-Severin și își bate joc de noi. I-am trimis amendamente, soluții. Din informațiile mele, se pare că o să proroge termenul. Nu o să aplice majorarea de ¼ și acea egalizare de la 1 ianuarie 2020, am înțeles că prin martie, mai la toamnă… Dar, astea sunt la nivel de discuții momentan. Posibilitatea juridică există, să introducă în legea bugetului. Avem temeri mari pentru că nu ne-a consultat nimeni cu privire la legea bugetului. Am văzut o discuție cu privire la OUG 114. Noi avem acolo trei drepturi, e vorba de decontul pentru vacanțe, sporul pentru munca de sărbătorile legale și sporul pentru munca suplimentară. Informațiile sunt confuze, contradictorii, noi știm că deficitul este fantastic de mare și atunci s-au născut aceste temeri cu privire la aplicarea prevederilor din Legea 153. Este complicată luna decembrie ca în fiecare an, conflictuală, niciodată nu am stat liniștiți în decembrie”, a spus Dumitru Coarnă, pentru TOMIS NEWS.

La începutul lunii noiembrie, Coarnă anunța că ministrul Marcel Vela i-a promis că, începând cu 1 ianuarie 2020, toate drepturile financiare ale polițiștilor și personalui contractual vor fi respectate, printre care o majorare de ¼ din diferența salarială prevăzută în Legea cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, promovarea în funcție a celor care îndeplinesc condițiile pentru 2019 și 2020, majorarea normei de hrană pentru tot personalul MAI, asemenea celorlalte structuri militarizate din familia ocupațională; introducerea în salariul polițiștilor și personalului contractual a majorării pentru titlul ,,specialist de clasă”, acordarea, la timp și în cuantumurile prevăzute de lege, a drepturilor de natură financiară, pentru a se evita acțiunile în instanțele de contencios administrativ-fiscal ș.a.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *