Spread the love

Peste 100 de persoane care se luptă cu dependența de substanțe psihotrope au cerut ajutor de specialitate în ultimul an,  Biroului Regional Antidrog Constanța.

În majoritatea cazurilor vorbim despre adolescenți, elevi de liceu,  care beneficiază acum de consiliere din partea specialiștilor. De multe ori, depășiți de situație, tinerii ajung să le mărturisească părinților care iau imediat legătura cu psihologii și consilierii din cadrul Centrului Regional Antidrog. Sunt însă și cazuri în care părinții trebuie să fie atenți la schimbările fizice și comportamentale ale copiilor pentru a-și da seama că au nevoie de ajutor.

„În cele mai multe cazuri părinții află ultimii, dar primele semne ale consumului de substanțe psihoactive sunt vizibile. Randament scăzut la școală, schimbări bruște de temperament, aspect neîngrijit, comportament agresiv, pete pe corp, miros distinct, ochi injectați, cearcăne sau pupile dilatate. Recomandăm părinților să cunoască anturajele adolescenților, să îi implice în cât mai multe activități familiale și să ia imediat legătura cu specialiștii atunci când observă schimbări neașteptate în comportamentul adolescenților. De asemenea, în astfel de cazuri, părinții sunt sfătuiți să țină în permanență legătura cu dirigintele sau cu directorul unității la care învață copilul”, a declarat comisar șef Marius Cristian Oprișan- Centrul Regional Antidrog Constanța.

Polițiștii locali din cadrul Primăriei Municipiului Constanța fac apel către cetățenii orașului ca atunci când observă pe stradă persoane care se comportă într-un mod neobișnuit, să ia imediat legătura cu autoritățile.

Polițiștii locali pot fi contactați 24 de ore din 24 la următoarele numere de telefon: 0799606102, 0799606142 sau 0241484205.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *