Site icon TOMIS NEWS

Polițiștii ies ÎN STRADĂ – SNPPC ia cu asalt ministerele! Zelca: „Ne-a ajuns cuțitul la os!”

Polițiștii din toată țara vor ieși în stradă să protesteze. Acțiunile de pichetare a diverselor instituții încep de mâine, de la ora 10. Prima instituție vizată e  Ministerul Finanțelor: „Așa cum am informat în comunicatul FSNPPC de săptâmâna trecută, mâine, 9 august, ora 10,00, declanșăm seria protestelor pe termen nelimitat”, anunță președintele Federației, Vasile Zelca:

„Drepturile noastre și ale întregii familii ocupaționale bugetare Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, dar și ale pensionarilor militari (rezerviști din Armată și Poliție, care pot fi rechemați oricând, la ordin, în activitate, conform Legii nr. 446/2006 ), sunt în continuare sfidate grosolan de către actualul Guvern. Mai mult, printr-un proiect legislativ inițiat acum câteva zile de Ministerul Muncii (confirmat oficial de către ministrul de resort al Coaliției), se continuă haosul în sistemul bugetar de salarizare, și așa discreționar și politizat, astfel încât doar câteva ministere, alese pe sprânceană, plus INS (pentru ,,complexitatea muncii desfășurate” – cităm din nota de fundamentare), laolaltă cu toate structurile lor teritoriale, ar beneficia de o majorare a salariului de bază de 15% (să ne explicăm: nu depreciem munca din diferite domenii de activitate și am evitat tot timpul să ne uităm în curtea altora, dar o astfel de sintagmă justificativă, inventată de inițiatorul OUG, este… CITEȘTE ÎNTREGUL ARTICOL AICI!

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version