Polițiștii constănțeni se REVOLTĂ pe „combinația” cantinei ETEKS de la IPJ: „Ne trezim la masă cu INTERLOPII! Să DISPARĂ MIZERIA AIA din popota noastră!”

În doar câteva zile, contractul dintre Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța și SC Beyaz Food SRL se apropie de final. Este vorba de celebrul acord dintre conducerea IPJ și firma consilierului județean liberal, Baiazid Memiș, privind cantina Eteks (str. Renașterii nr. 23), din incinta instituției oamenilor legii și despre care TOMIS NEWS a scris în nenumărate rânduri.

Contractul a fost semnat pe 25 februarie 2013, pentru o perioadă de trei ani, cu posibilitate de prelungire pe aceeași perioadă. Practic, pe 25 februarie 2019, adică într-o săptămână, contractul va expira. În ciuda refuzului constant al IPJ Constanța de a ne furniza contractul, întrucât reieșeau grave prejudicii pentru această instituție, TOMIS NEWS a reușit să îl obțină, acesta fiind publicat AICI!

CITEȘTE ȘI:

Pe Dancu l-a lovit „transparența”, sindicatele au luat foc!

Întrucât contractul expiră în câteva zile, vineri, 15 februarie, lucrătorii IPJ Constanța au fost chemați să răspundă la un… sondaj. Cei mai mulți dintre polițiști s-au prins de șmecherie, au lăsat chestionarele necompletate, arătând că întrebările au fost în stilul domnul Goe: „Este adevărat că doriți să facem așa?”

„Când am văzut despre ce e vorba, am plecat toți și le-am lăsat necompletate. Conducerea vrea ca, într-un mod mascat, să obțină acordul polițiștilor pentru prelungirea contractului cu Eteks”, a spus unul dintre polițiștii chemați la simulacrul democrației populare de vineri de la IPJ, pentru TOMIS NEWS.

„Prin chestionar ni se cerea cumva să ne exprimăm niște opțiuni în legătură cu eventualele avantaje pe care am vrea să le avem în urma încheierii unui nou contract de închiriere a spațiului (discount, abonament lunar etc.), dar nu eram întrebați și dacă am opta pentru reînființarea cantinei. Din pct meu de vedere chestionarul era redactat în așa fel încât să constituie un argument în favoarea ideii de a se încheia un nou contract de închiriere, cu actualul chiriaș (Eteks) sau cu un altul. (…) Trebuie să știm cu toții că foarte multe ipj-uri din țară, invlusiv IGPR ul, au cantină unde angajații MAI pot beneficia de o masă pe zi, caldă (felul 1 și felul 2), la prețul de cel mult 10 lei. În Constanța sunt mulți polițiști care mănâncă la cantina IJJ-ului (Jandarmerie – n.r.), unde mâncarea este foarte bună și prețul până în 10 lei. Prin urmare, eu cred că singura soluție corectă pentru personalul IPJ CT este reînființarea cantinei și păstrarea spațiului respectiv pentru a i se acorda această destinație”, a precizat un alt lucrător din cadrul IPJ Constanța.

Sindicatele din Poliția constănțeană nu sunt impresionate de sentimentul de democrație al inspectorului-șef al IPJ Constanța, Constantin Dancu, însă întrucât a apărut posibilitatea tranșării problemei cu cantina, momentul nu poate fi ratat.

De exemplu, președintele SNPPC Constanța, Vasile Zelca, ne-a precizat că, dincolo de prețurile piperate ale cantinei există posibilitatea punerii polițiștilor în situații jenante. Fiind o cantină privată, polițiștii constănțeni se pot trezi în proximitatea unor interlopi. De altfel, astfel de situații chiar au avut loc, așa cum precizase un lucrător al IPJ pentru TOMIS NEWS: „La două mese distanță, era un proxenet căruia eu i-am făcut dosar. Era cu două pițipoance și îmi râdea în nas, că el a scăpat de dosar și că mănâncă la cantina polițiștilor!” (Mai multe, AICI!)

„Nu știm deocamdată ce se vrea. Mâine (luni – n.r.) o să contactez conducerea și, având în vedere că domnul Dancu este în concediu, sigur nu o să primesc cine știe ce răspunsuri lămuritoare, motiv pentru care ne vom adresa la IGPR și MAI. Noi solicităm să se refacă acea cantină cu circuit închis, numai pentru polițiști și personal contractual, fără adaos, fără nimic! (…) Este un contract mai vechi, dânșii (actuala conducere – n.r.) se pot apăra că alții au încheiat… Cert este că vrem să profităm de această „consultare”, să vedem de ce a avut loc, care e cadrul legal, nu li s-a explicat nimic oamenilor care au fost în sală, unii s-au prins că e o manipulare la mijloc și nu au completat acele chestionare. Noi o să reactivăm acel slogan al nostru de anul trecut, cu reorganizarea municipiului Constanța, când am spus că refuzul dialogului social duce la neîncredere în actul managerial. Se merge pe repede-înainte, nici nu trebuia să consulte polițiștii, știind că aceștia sunt organizați în sindicate, cum este și cel pe care cu onoare îl conduc. Trebuia să ne cheme să ne spună că vor un sondaj de opinie, că expiră contractul, că vor prețuri mai mici pentru polițiști… dar noi nu mai vrem să fie deschis publicului larg, pentru că pe lângă prețurile destul de „piperate” de acolo, mă trezesc într-o zi că mănânc masă la masă cu un interlop, îmi face o poză cineva și să văd cine mă scapă de niște discuții și situații inutile, în care chiar angajatorul meu mă aruncă! Fiind deschis publicului larg, nu poți să refuzi pe cine să îl servești și mă pot trezi la o masă alăturată cu o persoană pe care o cercetez!”, a spus președintele SNPPC Constanța, Vasile Zelca, pentru TOMIS NEWS.

Supărări se regăsesc și la sindicatul Europol, unde președintele organizației constănțene, Daniel Constantin Avasilcăi, ne-a precizat că mizeria aia trebuie să dispară!

„Este o mare țeapă, știu că ăla (Baiazid Memiș – n.r.) face o grămadă de bani acolo, are niște prețuri… Toți polițiștii sunt supărați, pentru că, deși clădirea este a Poliției, nu aduce nici un profit instituției, ar fi putut să mănânce și ei un prânz acolo, un meniu al zilei. Chiar zilele trecute am rămas blocat: pe Constanța, în topul afacerilor e crâșma aia și bănuiesc că nu cu polițiștii de acolo au făcut vânzări, ci cu turiștii care coboară pe plajă! Este o mare problemă, stau înghesuiți prin birou, nu au loc, iar o clădire care aparține lor e dată… nu mai zic că aprovizionarea (Eteks – n.r.) o făceau într-un timp prin curtea Poliției! Intrau mașinile nestingherit, ar trebui să vedem dacă și acum e la fel! (…) Polițiștii sunt foarte supărați pentru că funcționează mizeria aia acolo, pentru că era popota noastră!”, a spus Avasilcăi, pentru TOMIS NEWS.

Baiazid Memiș plonjează în trafic de influență: telefoane disperate la Primărie! Cum au ajuns PSD-iștii constănțeni băieți de treabă pentru liberali

Tot zilele trecute, IPJ Constanța a transmis o solicitare la Regia Autonomă „Exploatoarea Domeniului Public și Privat” Constanța (RAEDPP), prin care solicită acestei instituții o listă de prețuri pentru chiriile din zonă. Informațiile sunt solicitate fără nici o noimă, întrucât clădirea în care funcționează cantina nu aparține RAEDPP, ci IPJ. Așadar, rămâne în picioare varianta potrivit căreia, în cazul în care o autoritate a statului s-ar trezi vreodată din somn și s-ar apuca să ia IPJ la întrebări, inspectorul-șef Constantin Dancu ar putea să invoce prețurile RAEDPP, care sunt mult reduse față de prețul zonei și tunul cu cantina ar continua fără probleme.

În același registru, consilierul județean liberal Baiazid Memiș se află în opoziție doar cu lozinca, întrucât, când vine vorba de afacerile lui, dintr-o dată PSD-iștii de la Primăria Constanța și RAEDPP sunt foarte utili și de treabă. În acest sens, Baiazid Memiș știe de solicitarea IPJ de la RAEDPP și dorește răspuns în… 48 de ore!

„Ne-au venit aceste foi de la IPJ pentru cele două clădiri, care sunt cantine ale Poliției. Una este în stațiunea Mamaia, tot Eteks, ne-a trimis-o prin ianuarie, iar alta a venit zilele trecute, tot pentru o cantină Eteks, cea din strada Renașterii. Cu asta a doua foaie e o problemă. IPJ doar vrea niște informații, dar Baiazid Memiș sună într-una prin Primărie și vrea ca în două zile să se răspundă”, a spus un reprezentant al conducerii RAEDPP, pentru TOMIS NEWS.

Alte planuri? Memiș, pe făraș, vin băieții lui Dancu?

Dintr-o altă perspectivă, aceea a unui lucrător din cadrul IPJ Constanța și din anturajul inspectorului-șef, Constantin Dancu și care, din motive lesne de înțeles, a dorit să își păstreze anonimatul, aflăm că lui Memiș i s-a pus gând rău: „Nu mai rămâne Baiazid, sigur va veni altcineva. Dancu nu îl mai halește. De-aia a și fost sondajul vineri și va fi o licitație, în care Baiazid nu va mai îndeplini condițiile!”

Nu este singurul ofițer din cadrul IPJ Constanța care este la curent cu astfel de mișcări. Mergând pe firul ideii, aflăm că Dancu a găsit oportunitatea să îl trimită la plimbare pe Baiazid Memiș și să își aducă un investitor privat în acea clădire. Cunoscut ca mai degrabă speculant imobiliar și beneficiar al investițiilor imobiliare decât ca polițist, lui Dancu i se potrivește contextul exact ca o mănușă:

„Se va încerca o șmecherie să îl scoată pe Baiazid, dar în același timp să fie pus un om al lui Dancu. S-a strecurat în ofertă un discount pentru angajați. Nu știu Baiazid cum va reacționa, pentru că el are investiții mari acolo. Mașinile Eteks sunt în continuare în curtea Inspectoratului. Doar mașinile de la Coca-Cola nu mai intră, dar ale Eteks stau bine-mersi în curte, chiar lângă sediul SAS!”

ANAF nu a auzit de Beyaz Food

SC Beyaz Food SRL, cea de-a doua firmă care s-a aciuat în incinta IPJ Constanța, administrând Eteks, a fost înregistrată la 22 septembrie 2011. Este, de fapt, o firmă de apartament, consilierul liberal Baiazid Memiș renunțând în cadrul celui de-al doilea contract cu IPJ să figureze ca administrator, optând să fie… doar director economic, deși, în realitate, el este patronul Eteks.

Ultimele declarații fiscale ale SC Beyaz Food SRL datează din 2017, iar ANAF nu are nimic împotrivă! Astfel, la finalul anului 2017, firma, cu un număr mediu de 19 angajați, a declarat către organul fiscal hilarul profit de… 4.750 lei! De asemenea, societatea a mai declarat datorii de 762.314 lei și sume de recuperat în valoare de 44.245 lei. Cifrele sunt la fel de dezastruoase și în anii precedenți și, în mod normal, statul ar trebui să se întrebe singur de ce aprobă prelungiri și răsprelungiri unei astfel de societăți comerciale.

Întrucât inspectorul-șef al IPJ Constanța, Constantin Dancu, se află în concediu, TOMIS NEWS încă așteaptă o reacție din partea instituției pe acest subiect. De asemenea, așteptăm și reacția RAEDPP și, în cazul în care situația actuală va continua, ne vom adresa autorităților centrale ca să ne clarifice cum se desfășoară licitația de la IPJ Constanța.

VA URMA!

CITEȘTE ȘI:

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*