Poliția și Jandarmeria Constanța, clarificări privind amenzile date la biserica în care nu s-au respectat normele de protecție sanitară

Purtătorii de cuvânt ai Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța și Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, Andreea Iliescu și, respectiv, Răzvan Ivan, au organizat joi o conferință de presă cu privire la descinderea de ieri a forțelor de ordine la o biserică din municipiu. Amintim că în lăcașul de cult a avut loc o slujbă religioasă în cadrul căreia nu s-au respectat regulile de protecție sanitară.

Trecem printr-o perioadă dificilă, în care cu toții trebuie mai mult ca niciodată să formăm o singură echipă în lupta cu acest virus. Toate activitățile desfășurate de Poliția Română, Jandarmeria Română și celelalte instituții de control, au ca rol de a proteja cetățenii, de a ne proteja pe noi, părinții, bunicii, copiii și pe toți cei dragi nouă. Din păcate, după toate eforturile depuse de autorități și medici – nu toți au câștigat această luptă, lupta cu viața (sic!) Aceste măsuri dispuse sunt la nivel internațional, european și, implicit, în țara noastră. (…) Se apropie sărbătorile de iarnă. Dacă respectăm măsurile de protecție sanitară le putem petrece acasă, sănătoși, nu singuri, pe un pat de spital”, a spus Andreea Iliescu.

Purtătorul de cuvânt al IPJ a subliniat că la biserica în cauză au fost depistate 60 de persoane, printre care și minori.

Polițiștii Secției 2 au fost sesizați prin TelVerde cu privire la faptul că la o biserică din cartierul Tomis Plus are loc o slujbă religioasă, cu participarea oamenilor în interiorul bisericii și cu nerespectarea măsurilor de protecție sanitară. La fața locului a fost direcționată o patrulă de Poliție, ulterior din cauza numărului mare de participanți, forțele au fost suplimentate. (…) Polițiștii și jandarmii au pătruns în interiorul locașului de cult, constatând că în interior sunt 60 de persoane, printre care și minori. O parte dintre aceste persoane au părăsit incinta din proprie inițiativă. Echipajele care s-au deplasat au luat legătura cu reprezentanții bisericii, cărora le-au pus în vedere prevederile legale. (…) Un reprezentant al bisericii a manifestat o atitudine ofensivă (IPS Teodosie – n.r.), refuzând să colaboreze cu autoritățile. Deoarece oficierea slujbelor este permisă în perimetru, polițiștii și jandarmii i-au îndemnat să continue slujba în afara bisericii. Acesta a refuzat în continuare să colaboreze”, a mai spus Andreea Iliescu.

Potrivit lui Răzvan Ivan, s-au aplicat 30 de avertismente scrise și 9 sancțiuni contravenționale, de câte 500 de lei.

„Nu suntem în tabere diferite, cetățeni vs. forțe de ordine. Suntem în aceeași echipă. Scopul nostru este unul preventiv. Din cele 60 de persoane prezente în biserică, 30 au primit avertismente și numai 9 au fost sancționate contravențional, cu amenzi de cuantum minim. Facem apel către cetățeni să respecte normele de protecție sanitară. Facem apel la înțelegere și la rațiune”, a spus Răzvan Ivan.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *