Pe 20 iulie 2020, din grădinile Palatului Cotroceni, Klaus Iohannis promitea României un veritabil plan Marshall modern. Proiecția triumfală avansată de șeful statului vorbea despre o sumă colosală de 80 de miliarde de euro extrasă de la Bruxelles, menită să reclădească din temelii o țară aflată în genunchi după undele de șoc ale pandemiei de COVID-19. Din acest pachet, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) trebuia să reprezinte nucleul dur al modernizării: o infuzie directă de 29,18 miliarde de euro, distribuită între 14,24 miliarde de euro sub formă de granturi nerambursabile și 14,94 miliarde sub formă de împrumuturi cu dobânzi preferențiale. Mesajul politic transmis populației era limpede: România urma să construiască zeci de spitale noi, să autostradeze regiuni istorice uitate, să digitalizeze radical o administrație publică sufocată de dosarul cu șină și să modernizeze complet sistemul de educație.
La 31 august 2026, momentul scadenței oficiale la care mecanismul european de finanțare își trage definitiv obloanele, radiografia contabilă a PNRR-ului arată dimensiunea dezastrului administrativ. Când se trage linie, România nu doar că nu a reușit să atingă țintele propuse, dar a ratat dramatic mai mult de jumătate din banii puși la dispoziție de Uniunea Europeană. Din borna inițială de aproape 30 de miliarde de euro, statul român a izbutit să încaseze efectiv abia o sumă care trece cu puțin peste 13 miliarde de euro. Bilanțul financiar arată că din banii atrași, aproximativ 8,6 miliarde de euro constituie fonduri nerambursabile, în timp ce restul de peste 4,3 miliarde de euro reprezintă credite directe pe care cetățenii le vor rambursa în deceniile următoare. Restul de peste 16 miliarde de euro s-a pierdut iremediabil pe drum, fiind eliminat treptat prin renegocieri succesive, cereri de plată blocate la Bruxelles sau pur și simplu abandonat din cauză că aparatul guvernamental nu a fost capabil să organizeze licitațiile la timp. Analiza parcursului instituțional din ultimii cinci ani scoate la iveală o rețea cronică de blocaje, în care factorul politic s-a dovedit complet incapabil să gestioneze un calendar riguros. Fiecare schimbare de guvern sau de coaliție a adus reevaluări de priorități, numiri politice la cârma agențiilor de implementare și modificări improvizate în cererile de plată. Din cauza incapacității de a îndeplini jaloanele critice, Comisia Europeană a suspendat repetat tranșe importante de bani. Pentru a evita rușinea unei respingeri totale, executivul de la București a ales în mod repetat calea… CITEȘTE CONTINUAREA!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google