PNL, PSD şi UDMR au bătut palma! LISTA cu miniştrii noului Guvern. S-au împărțit și posturile de prefecţi, secretari de stat şi şefia comisiilor parlamentare

ciuca ciolacu

Premierul propus de PNL Nicolae Ciucă a anunţat duminică, după mai mult de două ore de negocieri, că au fost finalizate toate activităţile care vizau formarea Guvernului şi că partidele coaliţiei PNL-PSD-UDMR sunt în măsură să meargă luni, la consultările de la Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis, cu o propunere unică de premier. Duminică au avut loc ultimele negocieri între PNL-PSD şi UDMR, pentru formarea noului Guvern, în care se va stabili de la ce partid va fi primul premier în rotaţie. Cele trei partide s-au pus de acord în privinţa a 99,9% din înţelegere, care urmează să fie prezentată, luni, în forurile de conducere ale PNL şi PSD, pentru validare. Tot luni vor avea loc consultările de la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis, pentru desemnarea premierului, iar cele trei partide vor merge cu premierul şi cu structura Guvernului. Noua coaliţie de guvernare va avea un Acord politic în care se precizează că premierii de la PNL şi PSD vor conduce Guvernul prin rotaţie, câte un an şi jumătate. Guvernul va avea un număr de ministere diferit, în funcţie de cine va da premierul.

Duminică, echipele de negociere vor pune la punct ultimele detalii ale înţelegerii privind guvernarea. S-a ajuns deja la un acord pe pachetul social, care va cuprinde majorări de pensii, salarii şi alocaţii, precum şi un procent de 7% investiţii, în bugetul pe anul viitor. Cele mai mari dezbateri au fost, însă, pe ministere, discuţiile fiind întrerupte, vineri, iar sâmbătă ajungându-se la voci ridicate. Potrivit negocierilor, partidul care are premierul va pierde Ministerul Finanţelor Publice şi SGG-ul, iar PSD va avea, într-o formulă de guvern cu premier PNL, mai multe ministere, respectiv 10, în timp ce PNL va avea 8 ministere şi UDMR rămâne cu cele 3 ministere deţinute şi în prezent. În total, în această formulă, Guvernul va avea 21 de miniştri, înfiinţându-se două noi ministere, IMM şi Turism şi Ministerul Familie.

În formula cu premier PNL, PSD va avea Ministerul Finanţelor Publice şi Secretariatul General al Guvernului, cu rand de ministru, precum şi Transporturile. Cele trei portofolii vor fi supuse la rândul lor rotaţiei, în 2023, când PSD va prelua funcţia de premier şi le va ceda liberalilor. În Guvernul Ciucă, vor fi doi vicepremieri – Sorin Grindeanu şi Kelemen Hunor, de la celelalte partide.

Ministerele deţinute de PSD

Finanţe – Adrian Cîciu / Leonardo Badea
Secretariatul General al Guvernului – Mihai Busuioc / Titus Corlăţean
Sănătate – Alexandru Rafila
Apărare – Vasile Dîncu
Agricultură – Adrian Chesnoiu
Muncă – Marius Budăi
Transporturi – Sorin Grindeanu
Economie – Radu Oprea
Cultură – Lucian Romaşcanu
Familie ( minister nou)- Gabriela Firea

Ministere deţinute de PNL

Externe – Bogdan Aurescu/ Rareş Bogdan
Interne – Lucian Bode
Educaţie – Sorin Cîmpeanu
Energie – Virgil Popescu
Justiţie – Alina Gorghiu/ Cătălin Predoiu
IMM şi Turism ( minister nou) – Robert Sighiartău
Digitalizare – Raluca Turcan
Fonduri europene – Cristian Buşoi

Ministerele deţinute de UDMR

Ministerul Dezvoltării – Cseke Attila
Ministerul Mediului – Tanczos Barna
Ministerul Sportului – Eduard Novak
Structura noului Guvern, cu primul premier din rotaţie, va fi validată de conducerile celor două partide, PNL şi PSD, care vor avea şedinţe luni, înainte de consultările de la Palatul Cotroceni.

Măsuri sociale în programul de guvernare

PNL, PSD şi UDMR au decis că de la 1 ianuarie va creşte pensia minimă de la 800 la 1.000 de lei, vor fi indexate pensiile cu 10% şi va fi acordată cea de-a 13 indemnizaţie pentru persoanele cu handicap. De asemenea, persoanele cu pensie peste 4.000 de lei nu vor mai fi scutite de la plata CASS. Alocaţiile pentru copiii între o zi şi doi ani vor fi de 600 de lei, iar pentru cei mai mari de doi ani alocaţia va creşte la 243 de lei. Salariul minim va creşte la 2.550 lei. O altă decizie luată de partide a fost ca deocamdată să nu se introducă nicio taxă nouă. PSD şi UDMR au venit cu propuneri privind o taxă de solidaritate a marilor companii sau taxa pe avere, însă nu s-a ajuns la un acord.

Secţia Specială pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie să fie desfiinţată până la 31 martie 2022 şi înlocuită de o altă structură, a anunţat premierul PNL, Nicolae Ciucă, după negocierile de sâmbătă.

Negocierile dintre cele trei partide, PNL, PSD şi UDMR au ajuns, duminică, la împărţirea funcţiior din eşalonul doi de guvernare, respectiv capitolul secretari de stat, prefecţi, subprefecţi, şefi de agenţii. Astfel, s-a decis că PSD va avea 42 de secretari de stat în Guvern, în timp ce PNL va avea 34, iar UDMR, 8 secretari de stat, conform ponderii din Parlament, au declarat surse politice pentru news.ro. Liberalii pierd, astfel, 13 secretari de stat. Se vor face schimbări şi în comisiile parlamentare, după ce se va oficializa noua majoritate din Legislativ. Cei de la PNL şi UDMR îşi împart funcţiile în comisiile parlamentare, unde reprezentanţii USR care deţin conducerea acestor comisii vor fi schimbaţi, după reconfigurarea majorităţii parlamentare, ponderea urmând să fie de 9 comisii la PSD şi 7 comisii la PNL.

Potrivit negocierilor, în Camera Deputaţilor, la comisiile unde USR are în prezent preşedinte, PSD va avea şefia comisiei juridice şi a comisiei de muncă, în timp ce PNL va primi preşedinţia comisiei de cultură, deţinută în prezent de Iulian Bulai. La Senat, PNL ar urma să primească şefia comisiei Economice, unde acum preşedinte este senatoarea USR Silvia Dinică.

Urmează împărţirea funcţiile de prefecţi, subprefecţi, şefi de agenţii. Sunt ultimele negocieri între PNL-PSD şi UDMR, pentru formarea noului Guvern, în care se va stabili de la ce partid va fi primul premier în rotaţie. Cele trei partide s-au pus de acord în privinţa a 99,9% din înţelegere, care urmează să fie prezentată, luni, în forurile de conducere ale PNL şi PSD, pentru validare. Tot luni vor avea loc consultările de la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis, pentru desemnarea premierului, iar cele trei partide vor merge cu premierul şi cu structura Guvernului.

Noua coaliţie de guvernare va avea un Acord politic în care se precizează că premierii de la PNL şi PSD vor conduce Guvernul prin rotaţie, câte un an şi jumătate. Guvernul va avea un număr de ministere diferit, în funcţie de cine va da premierul.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *