Spread the love

După îndelungi deliberări, Mafia Imobiliară și-a desemnat candidatul la Primăria Mangalia, în persoana lui Mohammad Murad, anunță duminică PNL Mangalia, care mai arată că organizația locală a PSD tocmai a fost dizolvată.

„Simplii membri de partid și activiștii au fost aruncați ca niște măsele stricate, fiind efectiv năuciți de deciziile luate peste capul lui, privind impunerea, ca și candidat, a șefului mafiei arabe a terenurilor. Acum, decide Mafia Imobiliară cine candidează, nu mai decide partidul. Decid interesele private din stațiunile Mangaliei și din Pădurea Comorova, nu mai decid organismele statutare ale partidului așa-zis social-democrat. Tocmai de aceea, Murad nu a fost asumat de PSD, printr-un document oficial. Ciuma roșie a îmbrăcat o haină nouă și nu se mai ascunde. Tripleta Iorguș-Murad-Stroe tratează cu cinism alegătorii Mangaliei, după ce PSD a schimbat deja doi candidați. Acum se află la al treilea, dar, în cazul lui, partidul nu a mai avut niciun cuvânt de spus. Au vorbit banii și interesele mafiote, iar acum îl avem chiar pe tartorul mafiei imobiliare, Mohammad Murad”, precizează reprezentanții PNL Mangalia.

Liberalii mangalioți mai arată că „pe această cale, anunțăm că îi așteptăm alături de noi și de primarul Mangaliei, Radu Cristian, pe toți simpatizanții dezamagiți și nemultumiți ai PSD. Vă asigurăm că noi vom rămâne, ca și până acum, fideli interesului public, al cetățenilor Mangaliei si nu vom permite să decidă pentru noi afaceriști veroși, care nu vor altceva decât să pună ghearele pe terenurile litoralului românesc”.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *