PNL începe discuțiile de FUZIUNE cu… ALDE

Liberalii încep negocieri cu ALDE pentru fuziunea dintre cele două formațiuni. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionuț Stroe, care spune că PNL și-a asumat „rolul de partid integrator al dreptei”. Despre PMP, Stroe spune că „există un progres evident al discuțiilor”.

S-a stabilit în ședința BPN componența comisiei de negociere cu ALDE în vederea fuziunii. Noi, PNL, am asumat de la bun început rolul de partid integrator al dreptei. Ăsta e și motivul pentru care începem demersuri de dialog, dialog politic, cu ALDE”, spune purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.

El a adăugat că din câte ştie, Călin Popescu Tăriceanu nu se mai găseşte în poziţiile de conducere ale ALDE. Comisia de negociere va fi condusă de secretarul general al partidului, Dan Vîlceanu.

Comisia are în componență, alături de secretarul general, Dan Vîlceanu, pe Rareș Bogdan, Iulian Dumitrescu, Toma Petcu, Hubert Thuima și Gheorghe Falcă”, precizează Stroe.

Referitor la negocierile cu PMP, el spune că „există un progres evident al discuțiilor”. „Probabil că în curând vom avea și decizii în acest sens”, conchide purtătorul de cuvânt al PNL.

De partea cealalăt, PMP acuză PNL vrea să-și facă loc „fraudulos” pe dreapta eșicherului politic, după ce purtătorul de cuvânt al liberalilor a anunțat că PNL negociază cu ALDE o fuziune și că există și un „progres evident” în discuţiile cu PMP.

Partidul Mișcarea Populară nu recunoaște vreun rol de integrator al PNL în ceea ce privește unitatea dreptei”, a transmis formațiunea. „Partidul Mișcarea Populară, prin deciziile structurilor colective statutare, a decis conturarea unei colaborări cu PNL pe proiecte concrete, dar PNL nu dorește altceva decât desființarea PMP pentru a-și face loc în mod fraudulos pe dreapta eșicherului politic de la București”, a adăugat partidul.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *