Spread the love

Organizația locală a PNL Cumpăna invită partidele de dreapta să se alăture proiectului de a dezvolta comuna. Potrivit liberalilor cumpăneni, invitația la un dialog constructiv în vederea identificării celei mai bune formule politice pentru a înlătura dezastrul PSD-ului din administrația locală „nu poate aduce decât beneficii viitorului nostru și al copiiilor noștri.”

„Dacă la suprafață Cumpăna pare un model de succes, de fapt ca în majoritatea administrațiilor conduse de PSD din județ și din țară, acestea sunt responsabile pentru declinul pe care calitatea vieții l-a înregistrat în ultimul deceniu în toată România”, au transmis liberalii cumpăneni.

„Am omis timp de mulți ani oportunități importante de dezvoltare, infrastructura doar s-a deteriorat, sistemul local de sănătate este subdimensionat, termoficarea este la pământ, oportunitățile locale de business nu au fost încurajate. Toate acestea sunt consecințele dezastrului PSD. Este momentul ca toți liderii de dreapta din Cumpăna să ne așezăm la aceeași masă pentru că toți locuitorii așteaptă de la noi responsabilitate, viziune, asumare, nu orgolii și competiții care doar ar favoriza PSD”, a completat președintele organizației locale Cumpăna, George Tufă.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *