Primarul comunei Lipnița, Nicolae Florin Dinu, aflat la al doilea mandat, a anunțat astăzi, la finalul ședinței de consiliu local, că în luna februarie își va depune demisia din funcție. Printr-un live pe rețeaua de socializare, primarul a spus că decizia nu este una luată la cald ci este una cântărită și asumată. Demisia sa vine după ce joi, 18 decembrie, președintele Consiliului Județean Constanța, a demisionat din funcție.
Dinu invocă dezamăgiri profunde, al presiunilor constante și al impactului pe care activitatea administrativă l-a avut asupra vieții sale personale și de familie.
De asemenea, potrivit surselor TOMIS NEWS din rândul liberalilor constănțeni, Ionuț Șerbu (PNL), primarul comunei Ciorcârlia, și-a scris astăzi dimineață demisia din funcție, rămâne de văzut dacă o va depune și oficial.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google