Spread the love

În cadrul Comitetului Director Județean al Partidului Național Liberal filiala Constanța, s-a votat susținerea candidaturii lui Ludovic Orban pentru preşedinția Partidului Național Liberal. Cu doar şase voturi pentru domnul Buşoi şi o singura abținere, peste 40 de voturi ale membrilor CDJ – primari, preşedinți de organizații, consilieri locali şi județeni – s-au îndreptat spre Ludovic Orban, anunţă liberalii constănţeni.

Doar o lună a mai rămas până la Congresul PNL şi preşedinţia este disputată de Ludovic Orban şi Cristian Buşoi, după ce Cătălin Predoiu s-a retras. Totodată, Viorel Cataramă încearcă să strângă semnături. Candidaturile mai pot fi depuse până miercuri, 16 mai a.c.

Prima candidatură care este astăzi depusă oficial este a lui Ludovic Orban, moţiunea purtând numele de „Partidul Naţional Liberal- Forţa Dreptei”.

Orban este susţinut de 24 de preşedinţi de organizaţii locale, printre care și cea de la Constanța.

Orban a fost propunerea PNL pentru Primăria Capitalei la alegerile din 2016. S-a retras însă, după ce DNA a început urmărirea penală împotriva sa pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.

De partea cealaltă, Bușoi a făcut numeroase referiri la sloganul cu care preşedintele Klaus Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale din anul 2014 – „România lucrului bine făcut”. Cristian Buşoi s-a delimitat ulterior de acest slogan, afirmând că preşedintele nu trebuie implicat în cursa PNL.

La Convenţia din 17 iunie, convocată pentru alegerea viitorului preşedinte al partidului, vor participa 5.000 de delegaţi. Convenţia ar urma să încheie fuziunea PNL-PDL şi să aducă la conducerea partidului un nou lider.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *