Spread the love

Partidul Mișcarea Populară Constanța și-a lansat, miercuri, candidații la alegerile parlamentare din 11 decembrie. Amintim că aceștia sunt: Senat – Dorel Onaca, Vasile Roșu, Nicolae Anghel (primarul comunei constănțene Castelu) și Camera Deputaților: Robert Turcescu, Magda Bistriceanu sau Sorin Coadă.

În cadrul evenimentului organizat la Pavilionul Expozițional Constanța, la care s-au înghesuit peste 500 de persoane, președintele partidului, Traian Băsescu, a avut parte de o primire entuziastă, în ovații, steaguri și toată coregrafia destinată unei organizări menite să impresioneze.

Președintele PMP Constanța, „maestru de ceremonii”, Claudiu-Iorga Palaz, singurul politician local care, după alegerile locale din 5 iunie, a preferat să nu candideze pentru Parlament, a reluat această temă, precizând că „rămân la Constanța, pentru Constanța”.

Turcescu: „Județul Constanța este categoric unul binecuvântat de Dumnezeu”

Candidatul care deschide lista pentru Camera Deputaților, Robert Turcescu:

„O vorbă pe care o știm cu toții: domnule președinte, într-adevăr, iarna nu-i ca vara! A fost frig și este frig, dar aici, la Constanța, am întâlnit o căldură extraordinară a oamenilor, colegilor de partid, miilor de mâini strânse și astăzi aș vrea să vă spun câteva dintre lucrurile pe care le-am auzit și le-am văzut în aceste săptămâni împreună cu colegii de la PMP Constanța. Da, județul Constanța este categoric unul binecuvântat de Dumnezeu, cu un potențial economic extraordinar și am auzit oameni cu lacrimi în ochi și cu glas tremurând că nu e firesc ce se întâmplă acum. Nu e firesc ca un județ între primele care contribuie la PIB-ul României să nu aibă astăzi o infrastructură pe măsura contribuției oamenilor de aici”, a spus Robert Turcescu.

Bistriceanu: „Am plecat din PSD, când partidul era pe val, venea la guvernare”

Locul doi la Camera Deputaților este ocupat de Magda Bistriceanu, fosta imagine a PSD din campaniile electorale trecute, care a precizat din nou că a renunțat la această ipostază tocmai pentru a se alătura lui Traian Băsescu.

„Președintele Traian Băsescu nu este doar un lideri politic al românilor, este un bărbat puternic, om politic de anvergură europeană, cunoscut și recunoscut în cancelariile europene și în alianțele strategice în care România face parte. Pentru mine este o mândrie și o obligație să mă ridic la aceste standarde. În 2012, eram într-un partid aflat pe val, pregătit să preia guvernarea. Cu toate acestea, am luat poziție public când am văzut vrea să dea o lovitură de stat, încercând să dea jos președintele, printr-o serie de ilegalități. Următorul pas a fost să plec din acel partid, chiar dacă era clar că USL va câștiga alegerile. Nu mi s-a părut legal ce se întâmplă, confirmat ulterior de Curtea Constituțională. În acea perioadă, m-am aflat printre cei care l-au susținut, acum eu sunt în postura de a-i cere sprijinul. Alături de o echipă de „băsiști” autentici, Dorel Onaca, Robert Turcescu și ceilalți colegi, iată-mă candidat al PMP la Constanța. Acest lucru îmi dau puterea și curajul de a vă reprezenta, constănțeni, în Parlament. Se poate face politică și cinstit, pentru oameni!”, a spus Magda Bistriceanu.

Onaca revine în politică din 2008

Dorel Onaca deschide lista la Senat și și-a exprimat supărarea că județul Constanța a „cedat” instituții importante către alte județe, precum Galați, din cauza „incompetenței politicienilor de aici”.

„Așa bine ne-au reprezentat acei oameni politici în ultimii opt ani, încât: Direcția Vamală este la Galați, Inspectoratul în Construcții – tot acolo, direcția Fondurilor Europene, la Galați-Brăila… Constanța este cel mai mare Port din sud-est-ul Europei, care a ajuns să stea la mâna celorlalte județe, datorită incompetenței acestor așa-ziși politicieni din ultimii opt ani. Vă voi reprezenta cu demnitate și, în această campanie grea, dar una din cele mai frumoase pe care le-am făcut, avem o echipă de suflet, extraordinară și alături de dumneavoastră am făcut astfel încât să dezvoltăm acest curent politic, care este Mișcarea Populară!”, a spus Dorel Onaca.

Băsescu: „Fără natalitate, educație și sănătate, România nu are viitor!”

Președintele PMP, Traian Băsescu, care a organizat, luni, o conferință la Palatul Parlamentului, a reluat subiectele expuse acolo și pe care TOMIS NEWS le-a redat de la fața locului.

„Am prea multă experiență și știu prea bine problemele acestei țări ca să nu le spun aici. Pe adevăruri ne-am bazat toată campania. Să știți că acest entuziasm al unei creșteri economice, politicienii nu știu de ce se produce, este unul care nu prefigurează cele mai bune situații. România are trei mari probleme de fond, care nu se rezolvă într-o zi, două, nici într-un ciclu electoral. Vreau să le spuneți familiilor, cunoștințelor dumneavoastră, pentru că nerezolvarea acestor trei probleme poate face din România o țară fără viitor. Cele trei probleme sunt natalitatea, educația și sănătatea”, a spus Traian Băsescu.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *