Spread the love

PMP-iștii constănțeni s-au reunit vineri la Pavilionul Expozițional Constanța pentru un briefing privind alegerile locale. Cu acest prilej, președintele PMP Constanța, Claudiu Palaz, candidat al partidului pentru funcția de primar al municipiului, a primit vizita președintelui la nivel național, europarlamentarul Eugen Tomac.

Eugen Tomac și Claudiu Palaz

La eveniment au mai participat diverși candidați populari din județ, inclusiv candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, Ioana Reșit.

În deschiderea evenimentului, Eugen Tomac a punctat că PMP a fost singurul partid care și-a dorit cu adevărat alegerea primarilor în două tururi, celelalte partide – PNL și USR – doar au mimat această dorință:

„Încep prin a vă mulțumi că ați rămas ferm angajați pe această candidatură într-o situație inedită: noi nu am mai avut o asemenea stare de lucruri în care, în plină pandemie, să fim obligați să ne implicăm în campania electorală. Am fost de la început adepții ideii că alegerile trebuie organizate chiar și în asemenea condiții de risc dintr-un motiv foarte simplu: drepturile fundamentale nu pot fi puse în paranteză chiar și în situații extrem de dificile. (…) Prioritatea zilei trebuie să rămână protejarea noastră, a celor apropiați și statul să găsească pârghiile necesare ca pandemia să fie combătută. În mod obligatoriu, pentru noi este esențial să privim spre oportunitățile pe care ni le scoate viața în cale, plecând de la aceste realități. Pandemia a scos în evidență vulnerabilități ale statului. (…) Trebuie să le spunem oamenilor „de ce PMP”, cu ce suntem diferiți de ceilalți. Rețineți un lucru esențial: singurul partid politic din această țară care și-a dorit în mod onest și din convingere să revenim la alegerea primarilor în două tururi a fost PMP! Toate celelalte partide au mimat doar dorința de revenire. Suntem singurul partid care a strâns un milion de semnături pentru această inițiativă și am parcurs toate procedurile parlamentare, ne-am bătut în toate comisiile. Senatul a adoptat legea, iar de mai bine de un an se află pe ordinea de zi a Camerei și nici USR, nici PNL, nu au dorit să facă front comun cu noi. Mai e nevoie de un singur vot pentru ca această lege să devină realitate!”, a spus Eugen Tomac.

Toți candidații PMP la alegerile locale din 27 septembrie au un obiectiv prioritar: transparentizarea totală a administrației publice. În acest sens, președintele PMP a subliniat că acest lucru este cheia reclădirii încrederii între cetățean și administrație, întrucât vorbim de publicarea fiecărui contract public, imediat după semnare:

„Suntem singurul partid politic care spune următorul lucru: cheia pentru a reclădi încrederea între cetățean și administrația publică poartă un singur nume – transparența! PMP este singurul partid care a propus în Parlament legea privind transparența totală în administrație. Noi cerem ca toate cheltuielile să se facă la vedere, toate contractele ce vizează banul public să fie publicate de îndată ce sunt semnate, că e vorba de primărie, CJ, casă de sănătate, orice instituție publică centrală sau locală să aibă această obligație. Doar așa putem opri risipa banului public, doar așa îi convingem pe cetățeni că nu există nimic de ascuns”, a mai spus Eugen Tomac.

Spre final, președintele PMP și-a încurajat colegii și i-a îndemnat să obțină cel mai bun scor dintre toate organizațiile partidului.

„Tot ce trebuie să facem în această perioadă este să avem mai multă încredere în noi, să începem să avem un comportament mare, care este pe propriile picioare, care a trecut singur prin toate competițiile electorale, sunt absolut convins că vă veți bate cu toată forța pentru șansa dumneavoastră. Mai e puțin, haideți să tragem tare pe ultima sută de metri, pentru că îmi doresc ca Constanța să obțină cel mai bun scor dintre toate organizațiile PMP”, a concluzionat Eugen Tomac.

Palaz: „Primesc telefoane să ne retragem. Negocierea pe care o accept este să se retragă ei!

Președintele PMP Constanța, Claudiu Palaz, a arătat că primește telefoane și negocieri pentru ca atât el cât și alți candidați ai partidului din județ să se retragă în favoarea altor candidați. Palaz a subliniat că singura negociere pe care o accept este să se retragă dumnealor, apoi l-a tăvălit pe candidatul PRO România Constanța, Mircea Dobre, pe care l-a acuzat că a furat stickul lui Făgădău și prezintă proiecte fantasmagorice. Palaz a mai punctat că este singurul candidat care știe ce are de făcut a doua zi, dacă va câștiga alegerile:

„Mereu am discuții, telefoane și negocieri, că ar fi bine să renunțăm, să susținem candidatul de nu știu unde… Dacă nu avem nici o șansă, de ce mă mai suni? De ce nu consideri acel candidat al PMP zero și să îți vezi mai departe de treabă? Nu! Varianta este să renunțe dumnealor și să ne susțină pe noi, asta este negocierea pe care o accept. (…) Noi nu am furat stickul de proiecte al primarului Făgădău cum au făcut cei de la PRO România cu desene și tot felul de construcții cu valori care depășesc pe 10 ani bugetul Primăriei Constanța și care sunt imposibil de realizat ca termen tehnic. Acel candidat nu știe ce înseamnă un proiect, un studiu de proiectare, o execuție, sunt etape diverse de licitație, ceea ce înseamnă timp, nerealizarea în termen și a venit cu fel și fel de propuneri fantasmagorice care dau bine, dar eu sunt convins că electoratul constănțean nu va fi păcălit de această dată. Eu sunt singurul candidat care, după alegeri, după ce voi câștiga Primăria, sunt în stare din a doua zi să știu ce am de făcut în acea Primărie. Nu am nevoie de acomodare, nu am nevoie să propun schimbarea angajaților și să dau vina pe ei că nu sunt în stare să ducă la bun sfârșit un proiect sau un program. Dacă ești un bun manager, lucrezi cu „materialul clientului”, așa cum am făcut și în CJ, cu principii: nu lași pe nimeni să stea!”, a spus Claudiu Palaz.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *