PMP decide candidatul la prezidențiale: Neamțu sau Paleologu? Tomac: „Decizia o luăm duminică!” Pe cine preferă PMP Constanța!

PMP își caută prezidențiabilul. Pe 19 iulie, președintele partidului, Eugen Tomac, anunța faptul că va fi comandat un sondaj de opinie pentru a se vedea care este cea mai potrivită persoană care să candideze la prezidențiale din partea formațiunii. Mai multe persoane din partid sau din afara acestuia au fost incluse în sondaj, precum, evident, Eugen Tomac, Mihail Neamțu, Theodor Paleologu sau deputatul Robert Turcescu.

Primele rezultate ale sondajului au apărut și la mijlocul lunii au avut loc și primele prestații ale candidaților în fața liderilor partidului. Eugen Tomac nu a dorit cu adevărat să fie candidat la prezidențiale, așa că rezultatele din sondaj și prestația în partid au fost pe măsură, la fel și în cazul lui Robert Turcescu. Astfel, au rămas în cursă Mihail Neamțu și Theodor Paleologu. Cei doi sunt… diametral opuși! Dacă Neamțu este vulcanic, radical, Paleologu este întruchiparea calmității, așa că lupta decisivă se va da duminică, 25 august, așa cum ne-a precizat președintele la nivel național al PMP, Eugen Tomac.

„Duminică hotărâm, la ora 12:00 avem Colegiul Național și acolo se va decide. Sunt destul de multe organizații care îl susțin pe domnul Neamțu, sunt multe organizații care îl susțin pe domnul Paleologu, dar decizia o luăm duminică. Mihail Neamțu este o voce credibilă conservatoare, Thoader Paleologu este un strălucit diplomat și o figură publică destul de credibilă. Rămâne să luăm decizia duminică. Eu l-aș prefera pe… candidatul PMP!”, a spus Eugen Tomac, pentru TOMIS NEWS.

Candidatul PMP va fi validat, duminică, în cadrul Consiliului Național, atunci fiind și momentul lansării.

Din perspectiva PMP Constanța, organizația de la malul mării va merge cu… Mihail Neamțu!

„Nu stăm chiar extraordinar în sondaje și ne trebuie un tip bătăios. Paleologu, deși este foarte deștept, el este un tip defensiv. Nouă ne trebuie unul ca Neamțu care să urle, să se tăvălească, să dea de pereți cu oricine prinde în cale. Genul lui ar putea să tragă, să ridice partidul. Paleologu a mai avut un minus când a fost întrebat cum va aborda cu Iohannis și a zis ceva moale… Neamțu, în schimb, nu are treabă. Se bate cu oricine. Pe de altă parte, Paleologu nici nu și-ar dori cu adevărat o candidatură, el ar vrea mai degrabă la o primărie de Sector de București, unde are și susținere de la USR. Sigur și Neamțu încă este membru PNL, dar poate să își dea demisia și candidează de la noi, nu e o problemă. Așa că, cel mai probabil, PMP Constanța va vota pentru Neamțu duminică”, a precizat un reprezentant al PMP Constanța, pentru TOMIS NEWS.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*