PMP Constanța merge la Congres pe mâna lui Tomac. Palaz candidează pentru funcția de președinte al Ligii Aleșilor Locali

Organizația județeană PMP Constanța anunță că în cadrul ședinței de vineri a votat în unanimitate susținerea moțiunii lui Eugen Tomac la congresul Partidului Mișcarea Populară care va avea loc în data de 16 iunie 2018, pentru funcția de președinte al PMP.

CITEȘTE ȘI:

PNL și PMP în alianță sau fuziune pentru viitoare alegeri? „Orban nu a dorit să discute cu Băsescu, s-a discutat doar cu Tomac”. Palaz: „Sunt unii care prind fluturi în acest sens!”

Cred în Eugen Tomac și în capacitatea lui de a motiva PMP pentru următoarele bătălii electorale. Este cel în care președintele Traian Băsescu are încredere deplină. Este cel care a făcut sacrificii multiple pentru interesele partidului comparativ cu noi ceilalți din PMP, punând intersele de partid mai presus decât interesele personale, așa cum ne-a învățat președintele Traian Băsescu. Sunt Convins că voi face echipă cu Eugen Tomac iar acesta se poate baza pe organizația PMP Constanța. Totodată precizez  că îmi voi depune candidatura pentru funcția de președinte al Ligii Aleșilor Locali ai PMP. Am experiență în administrație de aproape 20 de ani și sunt convins că îmi voi îndeplini cu responsabilitate sarcinile ce revin acestei funcții.” a declarat Claudiu Palaz, președinte PMP Constanța.

Cu prilejul congresului din 16 iunie, Traian Băsescu se va retrage de la conducere, practic o predare de ștafetă către generația mai tânără. În altă ordine de idei, deputatul de Constanța al PMP, Robert Turcescu, a anunțat zilele trecute că nu va candida pentru nici o funcție.

CITEȘTE ȘI:

INTERVIU Eugen Tomac, mesaj unionist, la Constanța: „Rusia are o modalitate de a învălui lucrurile și de a le prezenta trunchiat cum nu există în lume! România trebuie privită ca un tot unitar, indiferent de convingerile politice”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*