Spread the love

A venit toamna calendaristică, iar parlamentarii s-au întors la muncă. Cel puțin unii, teoretic, pentru că alții preferă să taie frunza la câini. O arată și statisticile, potrivit cărora anumiți aleși nici măcar nu dau pe la Parlament, darămite să mai vină cu vreo propunere legislativă. După cum spuneam mai sus, sunt și parlamentari care își dau interesul și care vin cu tot felul de inițiative, menite să îmbunătățească viața românilor. Printre cei mai harnici aleși se numără și deputatul de Constanța al PSD George Vișan, pentru care toamna parlamentară se anunță a fi una extrem de încărcată.

CITEȘTE ȘI:

Vișan (PSD Constanța): „Au crescut pensiile și prestațiile sociale ale persoanelor cu dizabilități, responsabilitate și datorie față de cei peste 5 milioane de pensionari”

În afara susținerii inițiativelor colegilor săi, deputatul social democrat de Constanța va veni în Parlament cu o serie de inițiative. Una dintre acestea vizează corectarea procedurii de recertificare anuală a unui handicap, prevăzută în Legea nr. 448/2006. În actuala formă a legii, la articolul 59, alineatul a, persoanele cu handicap au obligația să se prezinte, din oficiu sau la solicitare, pentru evaluare și reevaluare, la comisiile cu competență în domeniu. Deputatul George Vișan spune că, prin inițiativa sa, dorește să anuleze obligația persoanelor al căror handicap este ireversibil.

„De ce să obligăm persoanele care nu au o mână sau un picior să vină în fiecare an la comisie, pentru a se constata faptul că acestuia îi lipsește un membru. Doar nu o să îi crească între timp mâna sau piciorul?!“, a spus Vișan, pentru TOMIS NEWS.

Un alt proiect pe care Vișan vrea să-l promoveze face referire la susținerea tinerilor fermieri, prin acordarea cu prioritate a unor suprafețe de teren agricol situate în proximitatea fermei acestuia. El spune că prin acest proiect încearcă să atragă cât mai mulți tineri în mediul rural.

Bani mai mulți pentru protocolul primăriilor. Lege nemodificată de 17 ani!

Tot pentru noua sesiune, Vișan spune că a mai pregătit un proiect prin care dorește să corecteze aspecte ce țin de actualizarea sumelor ce pot fi cheltuite de primării în relațiile protocolare cu delegațiile străine. Parlamentarul constănțean spune că este vorba de completarea Ordonanţei Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice. În actul normativ adoptat de fostul Guvern condus de Adrian Năstase sunt reglementate sumele pe care administrațiile publice au voie să le cheltuiască pentru protocol. Spre exemplu, la capitolul alte cheltuieli, autoritățile publice au voie să cheltuiască pentru „cafea, apă minerală, sucuri sau alte trataţii oferite în timpul tratativelor sau al şedinţelor, în limita sumei de 65.000 lei/persoană/zi, adică 6 RON”. De asemenea, autoritățile pot oferi cadouri întregii delegații în limita sumei de 225 de lei noi.

„În condițiile în care prețurile nu mai sunt cele din 2001, cum pot oare primăriile, spre exemplu, să stabilească relații cu alte autorități din alte state dacă sunt obligate să se limiteze într-o sumă așa de mică? La o delegație compusă din 10 persoane, spre exemplu, ce cadouri poți să cumperi cu 200 de lei? Acest normativ nu a suferit intervenţii legislative pe întreaga existenţă a Ordonanţei la care ne referim, cu alte cuvinte de 17 ani. Dacă la data intrării în vigoare normele juridice au răspuns nevoilor fundamentate din punct de vedere economic, social şi administrativ, astăzi acest normativ este necorelat, nearmonizat cu activităţile de organizare a executării şi executare în concret a legii. Administraţia publică locală nu mai poate răspunde în prezent nevoilor cetăţeanului şi comunităţii locale, nu mai poate soluţiona problemele existente la nivelul comunităţii cu care trebuie să fie într-un permanent dialog, nu mai poate duce la îndeplinire politicile statului. Societatea per ansamblu are anumite aşteptări de la administraţie, iar pentru a răspunde acestor aşteptări administraţia trebuie să aibă acces proporţional la resurse umane, materiale, informaţionale şi financiare. În procesul de descentralizare autorităţile centrale au transferat competenţele autorităţilor publice şi locale, care erau de altfel responsabilizate şi aveau obligaţia realizării competenţelor la standarde de calitate în furnizarea serviciilor publice şi de utilitate publică. La atribuirea unei responsabilităţi către o altă autoritate trebuie să se ţină seama de amploarea şi de natura sarcinii, precum şi de cerinţele de eficienţă şi economie“, a mai spus George Vișan, pentru TOMIS NEWS.

În plus, parlamentarul constănțean spune că se va asigura ca în noua lege a pensiilor să fie operată corecția pensiilor comandanților de cursă lungă, în sensul în care să li se acorde un nivel decent al pensiei.

CITEȘTE ȘI:

Victorie a deputatului Vișan, se modifică legea societăților comerciale. „Întreprinzătorul își va culege mai devreme rodul muncii lui”

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *