Planul Național de Redresare și Reziliență, lansat în dezbatere publică. Iohannis: „Construim România de mâine!”

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a fost lansat public joi. Acest Plan – fiind vorba de o finanțare europeană de 30 de miliarde de euro – urmează să fie prezentat la Bruxelles şi, teoretic, anul viitor va începe finanţarea. Planul prevede investiţii şi reforme în diferite sectoare de activitate, fiind structurat pe 12 domenii prioritare. Documentul va fi supus dezbaterii publice în perioada următoare şi trebuie aprobat de Comisia Europeană.

lansare pnl

Evenimentul organizat de Guvern a fost deschis de președintele Klaus Iohannis, care a amintit că acest Plan este parte a sumei totale de 80 de miliarde de euro pe care România a obținut-o la Summit-ul Consiliului European de astă-vară:

Traversăm o perioadă extrem de dificilă, cu restricții și constrângeri ale căror efecte negative le-am resimțit cu toții în plan sanitar, social și economic. Avem de gestionat în continuare provocările crizei sanitare. În egală măsură, trebuie să pregătim cele mai potrivite politici și măsuri pentru redresarea economiei. Modelul guvernărilor anterioare – bazat doar pe stimularea consumului și pe măsuri „de azi pe mâine” – a neglijat tocmai investițiile, care sunt baza dezvoltării unei țări. (…) În anii următori, țara noastră va implementa un nou model de dezvoltare economică, bazat pe investiții, inovare și competitivitate. Depinde numai de noi să transformăm provocările actuale în oportunități și să identificăm cele mai bune soluții. Toate resursele financiare ale României trebuie utilizate inteligent. În 2020, am pus deja bazele schimbării și vom continua această abordare într-un ritm susținut, în anii următori. În urma unor negocieri intense și complicate la Reuniunea Consiliului European din iulie, am reușit să obțin pentru România un pachet bugetar de circa 80 de miliarde de euro pentru următorii nouă ani. Reprezintă o oportunitate istorică de a dezvolta România pe termen mediu și lung. (…) Planul de reziliență este un instrument financiar unic în istoria de până acum a UE. Țara noastră va putea utiliza peste 30 de miliarde de euro din această facilitate. Vor fi disponibile fonduri pentru recuperarea economică și pentru accelerarea potențialului de creștere în perioada post-pandemie, în baza documentului pe care îl lansăm astăzi în dezbatere publică – Planul Național de Redresare și Reziliență, prin care propunem reforme și investiții. Este momentul cel mai bun să ne asumăm reforme ambițioase”, a spus Klaus Iohannis.

După șeful statului a vorbit premierul Ludovic Orban, care a arătat că bugetul acestui Plan se adaugă finanțărilor deja stabilite, precum programul SURE:

„Suntem pe punctul de a intra în cea mai prolifică perioadă de la aderarea noastră la UE. Țara noastră, noi, toți, în următorii ani vom beneficia de cel mai mare pachet de sprijin financiar pe care l-am avut vreodată la dispoziție. Ne angajăm să îl folosim integral pentru dezvoltarea României. Președintele Iohannis a realizat o performanță fără precedent în cadrul unor negocieri extrem de dificile, reușind să asigure României un suport financiar consistent, care va fi un motor de modernizare, de dezvoltare, care să permită României să realizeze saltul de dezvoltare de care are nevoie. (…) Acest Plan este doar un pilon de sprijin pentru dezvoltarea României în perioada următoare. Trebuie văzut în complementaritate cu finanțările care vor fi asigurate în cadrul Bugetului UE 2021 – 2027. Toate măsurile, programele incluse în acest Plan, sunt incluse în coordonare cu celelalte surse de finanțare. Pe lângă resursele financiare de peste 30 de miliarde de euro, vom avea la dispoziție peste 46 de miliarde de euro pentru coeziune, pentru agricultură, pentru fonduri de tranziție justă, vom beneficia și de alte finanțări – în această săptămână Comisia Europeană a decis alocarea către România a unei prime tranșe de 3 miliarde de euro din programul SURE, destinat finanțării măsurilor active, măsurilor de susținere a companiilor și angajaților. De asemenea, România mai beneficiază de o altă sursă de finanțare – fondul de modernizare – cu resurse de aproximativ 6 miliarde de euro, destinate investițiilor în creșterea capacităților de producție a energiei, de energie regenerabilă”, a spus Ludovic Orban.

orban 9
Ludovic Orban

Premierul Orban a insistat și aibă și remarci… politice, subliniind faptul că Guvernul pe care îl conduce are, după mai mulți ani, susținere europeană și, prin urmare, absorbția de fonduri europene trebuie să fie mai accesibilă:

„Din păcate, o lungă perioadă de timp, din România singurele lucruri bune și singurele informații pozitive care veneau către partenerii noștri europeni veneau din partea președintelui. Oficialii europeni s-au obișnuit să aibă numai surprize neplăcute din partea fostelor guverne. De un an de zile lucrurile s-au schimbat și guvernul contribuie alături de președinte în a face surprize frumoase partenerilor noștri europeni. Suntem într-un parteneriat extrem de solid și puternic, care nu are alt scop decât acela de a crește influența României în deciziile care se iau la nivel european. (…) Nu este indiferent cine va câștiga aceste alegeri, pentru că efortul de accesare a acestor resurse este unul care nu poate fi făcut de oricine. Este suficient să vedem rata de absorbție de până în 4 noiembrie, ca să vedem că cei care au guvernat înaintea noastră aproape că nu și-au dorit să folosească fondurile europene. Schimbarea este evidentă în materie de abordare, doar după ce noi am preluat guvernarea. Nu este simplu să absorbi bani europeni, trebuie să ai proiecte solide, serioase să generezi o dinamică în societate, pentru că absorbția nu depinde doar de guvern, ci de un ansamblu instituțional și de administrațiile locale, de universități, ONG-uri, organizații patronale, profesionale, de beneficiarii individuali. (…) Toți acești bani vor oferi o șansă la o viață mai bună pentru fiecare dintre cetățenii români. Nu există om care să nu poată să beneficieze de pe urma absorbției acestor fonduri, indiferent că e vorba de un întreprinzător, o profesie liberală, un angajat sau un om care își caută un loc de muncă – în sectorul public sau privat, un bunic sau o bunică a cărui pensie poate crește numai pe baza creșterii numărului de angajați și a salariului mediu pe economie. Obiectivul nostru este să îi susținem pe cei care merită o șansă de dezvoltare, care au proiecte serioase și efectele să se vadă în creșterea calității vieții pentru fiecare dintre români. Suntem pregătiți să punem în practică un plan de dezvoltare fără precedent”, a mai spus Orban.

Boloș: „Resursa noastră de aur o reprezintă fondurile europene

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a fost întocmit de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș. La evenimentul de joi, Boloș a subliniat că România trăiește momente istorice și avem obligația să profităm de această oportunitate:

„Resursa noastră de aur o reprezintă fondurile europene, ele sunt calea către modernizarea și dezvoltarea României, sunt calea pentru un trai mai bun pentru oameni și semenii noștri, deschid perspectiva dezvoltării pe termen lung. Oriunde pui degetul pe harta României, pui degetul pe fonduri europene. (…) Planul are patru obiective majore pe care le-am urmărit. Primul: modernizarea și dezvoltarea României – reformele și investițiile propuse pentru finanțare. Al doilea: modernizarea și dezvoltarea orașelor – pentru prima dată în istoria României două instrumente fundamentale pentru dezvoltarea locală, urbană și economică puse la aceeași masă, pentru ca autoritățile locale să poată contribui la ceea ce înseamnă îmbunătățirea standardelor de locuit ale oamenilor, creșterea nivelului de trai. Al treilea: modernizarea marilor servicii publice – sănătatea este, de departe, un buget generos în istoria fără precedent a fondurilor europene. Peste 7 miliarde de euro propuse pentru finanțare! Cred că va schimba ireversibil calitatea serviciilor de Sănătate din România. Al patrulea: investiții în mediul de afaceri, care reprezintă coloana de dezvoltare economică a României, sursa de atragere de investiții, de creare de locuri de muncă. Am propus un buget record de peste 3,8 miliarde de euro. (…) Mecanismul este facilitatea de finanțare fără precedent, poate unică, în istoria UE, care ne oferă această șansă de redresare economică, de a ne crește reziliența în situații de criză pandemică și de a ne fundamenta o creștere economică pe termen lung”, a spus Marcel Boloș.

bolos 1
Marcel Boloș

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este un document strategic, care prevede investiţii şi reforme, structurat pe 12 domenii prioritare, respectiv: sănătate, educaţie, digitalizare şi securitate cibernetică, transport durabil, combaterea schimbărilor climatice, protecţia mediului, energie, eficienţă energetică, mobilitate urbană, mediu de afaceri şi antreprenoriat, cercetare-inovare, precum şi creşterea capacităţii de rezilienţă în condiţii de criză în domeniul sanitar şi alimentar. Aceste domenii sunt grupate pe trei piloni principali ai Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, şi anume: I – Tranziţia Verde şi combaterea schimbărilor climatice; II – Serviciile Publice, dezvoltarea urbană şi valorificarea patrimoniului şi, nu în ultimul rând, III – Competitivitate economică şi rezilienţă.

Planul este disponibil integral AICI și AICI!

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *