Planul de măsuri pentru perioada sezonului estival 2019

Miercuri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, șefii structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și nu numai au prezentat planul de măsuri pentru sezonul estival.

Evident, structurile MAI au vorbit despre gestionarea eficientă a activităților specifice pentru identificarea, prevenirea și combaterea fenomenelor infracționale. Astfel, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa se vor adopta următoarele măsuri: intensificarea schimbului de date şi informaţii, intra şi interinstituţional; adaptarea dispozitivelor de ordine și siguranță publică, în funcție de rezultatul evaluărilor efectuate, situația operativă existentă la nivelul județului, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale comise de persoane sau grupuri de persoane (cerşetori, hoţi de buzunare etc.) care îşi fac apariţia în zona staţiunilor, locurilor de agreement frecventate de turişti şi a altor locuri aglomerate; asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică, pe timpul desfăşurării manifestărilor religioase, cultural-artistice, sportive, de protest etc., în funcţie de estimările numărului de participanţă, gradul de risc al manifestării şi participarea unor demnitari care beneficiază de protecţie din partea Serviciului de Protecţie şi Pază la activităţi ș.a.m.d.

Totodată, la nivelul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța se vor adopta următoarele măsuri în plan operațional, astfel: prevenirea și combaterea faptelor antisociale comise de persoane sau grupuri de persoane (cerșetori, hoți de buzunare, etc.) care își fac apariția  în zona stațiunilor Mamaia, Năvodari, Costinești și Vama Veche; asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul desfășurării manifestărilor  religioase, cultural – artistice, sportive, de  protest etc., cu grad de risc mediu și ridicat( Festivalul NEVERSEA, EUROPA FM, SUN WAVES, Ziua Marinei, partidele de fotbal din cadrul Europa League și Liga I organizate de către F.C. Viitorul Constanța în calitate de echipă gazdă, etc.), precum și restabilirea ordinii publice ș.a.m.d.

La nivelul Gărzii de Coastă vor fi luate măsuri de intensificarea activităţilor specifice pentru menţinerea climatului de normalitate în zona de frontieră şi a fluenţei fluxului de persoane şi autovehicule în punctele de trecere a frontierei de stat din judeţul Constanţa, respectiv P.T.F. Vama Veche, P.T.F. Negru Vodă, P.T.F. Ostrov, P.T.F. Dobromir şi P.T.F. Lipniţa prin suplimentarea, la nevoie, a personalului necesar efectuării controlului de frontieră; executarea de acţiuni punctuale, cât şi misiuni în sistem integrat cu celelalte structuri ale M.A.I. din judeţul Constanţa, pentru prevenirea stărilor conflictuale şi menţinerea ordinii şi liniştii publice în incinta punctelor de trecere a frontierei şi în localităţile aflate în zona de competenţă; monitorizarea permanentă traficului naval din zona de competenţă maritimă a Gărzii de Coastă pentru identificarea tuturor navelor şi ambarcaţiunilor, prin folosirea sistemului de supraveghere SCOMAR ș.a.m.d.

Din perspectiva ISU, în ceea ce priveşte asigurarea unui timp de răspuns optim la solicitările persoanelor care se află în situaţii periculoase, comanda inspectoratului a efectuat demersurile necesare pentru operaţionalizarea, pe întreg litoralul, a 10 puncte temporare de stingere (faţă de 9 anul trecut), 8 puncte de prim ajutor (faţă de 7 vara precedentă) şi 5 puncte de salvare acvatică (la fel ca în 2018). Din cele 10 puncte temporare de stingere, 8 au program de lucru permanent (Cogealac, Crucea, Adamclisi, Băneasa, Mihail Kogălniceanu, Techirghiol, Costineşti şi staţiunea Mamaia), iar 2 doar în week-end (Valea Dacilor şi Vama Veche), iar fiecare dintre acestea este încadrată cu câte o autospecială de stingere a incendiilor.

Cele 8 puncte de prim ajutor au fost amplasate pe plajele din Corbu, Techirghiol, Năvodari, staţiunile Mamaia, Eforie Nord, Costineşti, Saturn şi Vama Veche. Acestea sunt dotate, în total, cu 7 şenilate, 7 corturi, 8 ambulanţe SMURD şi 3 motociclete SMURD şi au programul de lucru de 12 ore/zi (în intervalul orar 08.00 – 20.00). După ora 20:00, când punctul de prim ajutor se închide, ambulanţele şi motocicleta SMURD detaşate din ţară vor executa servicul din alte locaţii. Pe toată durata sezonului estival, punctele de prim ajutor vor fi sprijinite, în mediul acvatic, de 5 ambarcaţiuni (puncte de salvare din mediul acvatic).

Dancu promite că nu își mai bate joc de presă

La ședința Colegiului Prefectural de miercuri nu a participat inspectorul-șef al IPJ Constanța, Constantin Dancu, fiind trimis adjunctul acestuia comisar-șef Ciprian Sobaru.

Potrivit planului de măsuri al IPJ Constanța, primul punct se referă la ceva ce această instituție nu a avut niciodată: parteneriatul cu mass-media. De data aceasta este vorba de dezvoltarea parteneriatului pentru „informarea populației în scopul prevenirii infracțiunilor specifice sezonului estival”. Mai regăsim în planul de măsuri al IPJ organizarea unor întâlniri cu administratorii de hoteluri, afișarea de recomandări preventive la recepțiile hotelurilor, supravegherea locurilor cu potențial criminogen pentru asanarea stațiunilor de elemente parazitare, prostituate ș.a.m.d.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*