Plantare de primăvară cu trandafiri, pe faleza Cazinoului din Constanța

Pentru a avea spații verzi cât mai colorate și frumos parfumate, echipele municipalității continuă plantările de primăvară. Zilele acestea, trandafirii sunt în centrul atenției. Astfel, peste 600 de fire de trandafiri târâtori și englezești în culori cât mai diverse vor îmbogăți din această săptămână Parcul Arheologic și Faleza Cazinoului din Constanța.

Campania de plantare va continua și în perioada următoare. Până în luna iunie a acestui an, vor avea loc o serie de acțiuni de plantare inițiate și derulate prin grija serviciului de specialitate Gestionare Spații Verzi din cadrul Primăriei Municipiului Constanța.

Facem apel la constănţeni să protejeze plantațiile nou-înființate și, în situația în care constată acte de vandalism sau de sustragere a plantelor, să  sesizeze Primăria Constanţa la numărul de telefon 0241.550.055 sau Direcția Generală Poliția Locală – 0241.484.205”, au precizat reprezentanții municipalității.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *