Piața Pescăruș din Faleză Nord, în renovare. S-au amenajat locurile de parcare

Primăria Municipiului Constanța continuă programul de îmbunătățire a calității spațiului urban în cartierul Faleză Nord.

Potrivit Primăriei Constanța, angajații SC Confort Urban SRL au finalizat luni amenajarea parcării din zona pieței agro-alimentare Pescăruș, administrată de RAEDPP Constanța. Lucrările edilitare au vizat asfaltarea și trasarea marcajelor rutiere în spațiul destinat staționării autovehiculelor.

În această perioadă, municipalitatea desfășoară un amplu proces de renovare a pieței Pescăruș care cuprinde: reabilitarea cu piatră cubică a platoului din fața pieței, înlocuirea mobilierului urban și amenajarea unui loc de joacă pentru copii.

Totodată, clădirea în care funcționează magazinele și spațiile comerciale va fi recondiționată.

asfaltare parcare piata Pescarus 4

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.