Piața Ovidiu din Constanța, văzută prin… lupa timpului
Doi elevi ai Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu”, clasa a X-a E, Delamarian Rareș-Ștefan și Rusu Maria Cristiana Lăcrămioara, participă la concursul național Patrimoniul cultural, istoric și natural – Zestrea comunităților locale”, ediția a II-a, 2022, la secțiunea II: Memoria fotografică a comunităților locale, cu Piața Ovidiu: văzută prin lupa timpului. Aceștia au realizat documentare la: Biblioteca Județeană „I.N. Roman” Constanța, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și la SJAN Constanța, cu privire la Piața Independenței/ Piața Ovidiu, punctul central al vieții economice, politice și culturale al orașului, locul tranzacțiilor comerciale, zona de promenadă a cetățenilor și de întâlnire a oficialităților. Lor li se adaugă, pentru comparație „atunci-acum”, fotografii realizate de Delamarian Rareș-Ștefan.
CAMPANIE SUSȚINUTĂ DE TOMIS NEWS
Numită Piața Independenței pentru a marcat acest moment din istoria României, în urma căruia Dobrogea revine la Țară, odată cu ridicarea statuii lui Ovidiu, aceasta ăși schimbă numele în Piața Ovidiu.
Pentru a-i putea descoperi povestea și a arunca o privire în trecutul Pieții, am decis să privim începutul secolului XX și perioada interbelică, moment în care aceasta a suferit schimbări majore.
Vechea cetate greacă Tomis își avea, cândva, începuturile aici. Terasele pline de oameni, cafeaua la nisip, baclavalele și plăcintele dobrogene reprezentau puncte de reper ale Constanței acelor vremuri. Cele mai importante și somptuoase clădiri se construiesc în această zonă.
Statuia lui Ovidiu: ridicată, doborâtă și reamplasată
„Publius Ovidius Naso rămăsese iar singur, așa cum se întâmplase si in urmă cu 19 veacuri, când, tânăr fiind, își pierduse fratele mai mare, pe Lucius… Acum, țintuit pe soclul din Piața Independentei, Naso își continua nemurirea, veghind asupra locului acela si asupra oamenilor de acolo…”
(Cristian Cealera, Piața Independenței. Amintiri din ziua aceea)
Statuia poetului latin Ovidius Publius Naso, exilat la Tomis, a fost ridicată în 1887, fiind opera sculptorului italian Ettore Ferrari. În timpul ocupației din Primul Război Mondial, aceasta a fost dărâmată de bulgari de pe soclu, dar a fost salvară de ofițeri germani. Adăpostită în subsolul Palatului Comunal, aceasta a fost repusă pe soclu de autoritățile române, dar schibându-i poziția, cu fața spre mare.
Palatul Comunal / azi, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
Clădirea a fost ridicată între 1912 și 1921, construcția sa fiind întreruptă în timpul Primului Război Mondial. De la început, a fost gândită pentru a deveni cel de-al doilea sediu al Palatului Comunal. Realizată în stil neoromânesc, este operă a arhitectului Victor Ștefănescu.
Din 1977, este sediu al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
Hotel Mercur/Banca Națională
Administrația locală a hotărât, în 1913, construirea unui stabiliment de lux în colțul sud-estic al Pieței Ovidiu. Acesta i-a aparținut lui Ștefan Hagi Tudorache, reprezentantul Societăţii Cooperative „Mercur”. Construcția spectaculoasă, cu subsol, demisol, parter și trei etaje reprezenta un model pentru zona Balcanilor. Clădirea are o structura de rezistenţă din beton armat, minune a tehnicii la vremea respectivă. Fațada este în stil neo-românesc și Art Nouveau, iar terasele, spre mare, în formă de amfiteatru. Deasupra intrării, pe exterior se afla bustul zeului Mercur.
Deviza Hotelului Mercur: „Clienţii cei mai exigenţi îşi vor găsi aici idealul confortului”
În 1927, clădirea e reabilitată după război, devenind sediul băncilor: Marmorosh Blank, Bursa de Comerț, Banca Industriilor și Meseriilor Dobrogene. După 1948, a devenit sediul Băncii Naționale a României.
Hotel Mercur/Banca Națională
Administrația locală a hotărât, în 1913, construirea unui stabiliment de lux în colțul sud-estic al Pieței Ovidiu. Acesta i-a aparținut lui Ștefan Hagi Tudorache, reprezentantul Societăţii Cooperative „Mercur”. Construcția spectaculoasă, cu subsol, demisol, parter și trei etaje reprezenta un model pentru zona Balcanilor. Clădirea are o structura de rezistenţă din beton armat, minune a tehnicii la vremea respectivă. Fațada este în stil neo-românesc și Art Nouveau, iar terasele, spre mare, în formă de amfiteatru. Deasupra intrării, pe exterior se afla bustul zeului Mercur.
Deviza Hotelului Mercur: „Clienţii cei mai exigenţi îşi vor găsi aici idealul confortului”
În 1927, clădirea e reabilitată după război, devenind sediul băncilor: Marmorosh Blank, Bursa de Comerț, Banca Industriilor și Meseriilor Dobrogene. După 1948, a devenit sediul Băncii Naționale a României.
Casa Damadian
În 1894 s-a construit casa cu două nivele a lui Alice Wegener, cu orientarea spre faleza portului. Clădirea, simbol al prosperității, a fost achiziționată, ulterior, de familia de armeni Damadian. În 1950, casa a fost naționalizată și a devenit sediul unor întreprinderi. De-a lungul timpului, a suferit numeroase transformări.
În 2004, a fost restaurată, intrând în proprietatea unui cetățean norvegian.
Casa Hrisicos
Casa Hrisicos a fost un hotel și restaurant celebru, care a atras ca un magnet lumea bună a României și Europei. Aici au poposit și I.L.Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Alexandru Vlahuță, Take Ionescu, ultimii doi ținând discursuri politice de la balconul clădirii.
Clădirea, opera arhitectului francez Louis Givert, îmbină stilul eclectic, Art Nouveau cu elemente neoclasice. Proprietarul clădirii, Gheorghe Hrisicos, a fost negustor de vinuri. A construit hotelul prin fraudă bancară și înșelăciune, fiind, ulterior, condamnat la închisoare.
În perioada interbelică, a fost sediul Băncii Populare „Steagul Dobrogei”.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost folosit drept loc de supraveghere pentru armata germane, apoi pentru comandantul militar sovietic al orașului.
După 1958 a devenit restaurantul Pelikan.
Piața Ovidiu, văzută la imperfect
Imagini în oglindă ale Pieței Ovidiu din perioada ei de glorie și ale celei de azi, când se încearcă transformarea ei în sufletul orașului Constanța. Multe dintre clădiri au dispărut, altele sunt, încă, în ruină, au apărut edificii noi, unele fără nicio legătură cu arhitectura locului.