PETIȚIE la Constanța: „Luați labele de pe ROATA de la Poarta 1!”

Discuții intense la Constanța în ultimele zile privind Roata Panoramică de la Poarta 1, încât nici nu se mai înțelege cât din această poveste este o chestiune socială sau una eminamente politică. Amintim că decizia de eliberare a spațiului aparține noului city manager al Constanței, Felicia Ovanesian, singurul raționament aflat la baza acestei decizii fiind faptul că roata a fost instalată de fostul primar, Decebal Făgădău. Detalii, AICI!

Între timp, vineri, Primăria Constanța a anunțat oficial că a dispus ca amplasamentul pe care a funcționat roata panoramică să fie readus la starea inițială. Municipalitatea a luat decizia de a nu prelungi autorizaţia de funcţionare emisă către SC PANORAMICA TRANSILVANIA SRL, operatorul economic fiind notificat cu privire la încetarea valabilităţii autorizaţiei şi la obligaţia de a elibera amplasamentul. Detalii, AICI!

Măsura a fost criticată și de opoziție, liderul de grup al consilierilor social-democrați, Costin Răsăuțeanu, a transmis vineri că decizia este puerilă și lipsită de orice perspectivă.

Tot astăzi a fost inițiată o petiție în mediul online, prin care constănțenii doresc ca roata să nu fie demontată. Aceasta se numește Luați labele de pe Roată și este disponibilă AICI!

Roata a fost pusă în funcțiune la sfârșitul lunii iunie 2020 și a fost numită de fostul primar, Decebal Făgădău, Tomis Eye. Pe parcursul funcționării, în vara anului trecut, preţul unui bilet a fost de 20 de lei, pensionarii având reducere de 50%. Roata Panoramică are o înălţime de 36 de metri, 26 de gondole cu capacitatea de 6 persoane/gondolă, dintre care una destinată persoanelor cu dizabilităţi, iar alta VIP-urilor.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *