Peste o treime dintre maghiarii din Transilvania NU consideră că aparțin națiunii române. LARICS: Miza e acreditarea ideii că Ardealul e „patria maghiarilor”

Peste o treime dintre maghiarii din Transilvania nu consideră că aparțin națiunii române și doar 47% consideră România patria lor, arată sondajul de opinie intitulat „Identitatea naţională şi relaţiile cu Ungaria, în rândul maghiarilor din Transilvania – 2021/Nemzeti identitás és Magyarországhoz való viszony az erdélyi magyarok körében 2021.

Gestionarea identităţii unei comunităţi minoritare într-un stat din estul Europei este un lucru dificil. În primul rând că există o anumită suprapunere între naţiune şi naţionalitate. Minoritatea maghiară este o comunitate istorică în România, are ca referinţă un stat vecin cu care românii/România au avut o istorie foarte complicată şi contondentă. În plus, dacă este să privim tot datele cercetărilor despre care vorbim, limba maghiară este determinatul fundamental al apartenenţei ei naţionale, mai mult decât opţiunea personală şi mult mai mult decât cetăţenia”, arată o analiză LARICS, publicată pe adevarul.ro.

Principalele rezultate ale sondajului

– După opinia ta, crezi că maghiarii din Transilvania aparţin naţiunii ungare?/ Răspuns afirmativ 89%, răspuns negativ 4%;

– După opinia ta, crezi că maghiarii din Transilvania aparţin naţiunii române? Răspuns afirmativ 56%, răspuns negativ 34%;

– Vă rog să-mi spuneţi dacă vă simţiţi mândru că faceţi parte din naţiunea română? Răspuns afirmativ 45%, răspuns negativ 48%;

– Pe care o consideri cel mai mult patria ta? Dar locul natal? Răspunsuri: patria este Ardealul 47%, locul natal este Ardealul 43%. Pentru 10% dintre maghiari România este patrie, iar pentru 5% este loc natal. 12% dintre maghiari consideră drept patrie aşa-zisul ”Ţinut Secuiesc”, iar 15% dintre maghiari consideră această regiune drept loc natal;

– Care o consideri că este patria ta? Răspunsuri: 10% dintre maghiari au răspuns -România, 47% – Ardealul, 37% – o regiune mai mică, 3% – aşa-zisul ”Bazin Carpatic”, 2% – Ungaria;

– Te rog să-mi spui cât de ataşat eşti de următoarele entităţi? (Răspunsuri posibile: nagyon/foarte, eléggé/destul de mult, kevéssé/puţin, egyáltalán nem/deloc). Răspunsuri : foarte mult/destul de mult: Ardeal 95%, aşa-zisul „Ţinut Secuiesc” 77%, Ungaria 70%, România 59%;

– Te rog să-mi spui cât de ataşat eşti de: drapelul ungar, drapelul secuiesc, drapelul românesc? Răspunsuri: 83% de drapelul ungar, 73% de drapelul secuiesc şi 38% de drapelul românesc;

– Ce vă determină cel mai mult naţionalitatea? (Răspunsuri posibile: propriile convingeri, limba maternă şi cultura, cetăţenia) Răspunsuri: 69% – limba maternă şi cultura, 27% – propriile convingeri, 5% – cetăţenia;

– În opinia ta, pentru a fi un maghiar autentic ce este mai important ? să te consideri maghiar? să vorbeşti bine limba maghiară? Respondenţii au considerat ca fiind  foarte importante/destul de importante următoarele aspecte: să te consideri maghiar 98%, să vorbeşti limba maghiară 96%, să fii cetăţean ungar 52%;

– Cât de mândru eşti că eşti maghiar? Răspunsuri: foarte mândru 53%, mândru 40%, nu prea mândru 3%, deloc mândru 1%;

– Vă rog să-mi spuneţi cât de mult vă interesează următoarele aspecte: politica românească ? politica ungară ? politica maghiară din Ardeal ? Răspunsuri : politica românească (foarte mult 3%, destul de mult 13%, în mică măsură 34%, deloc 49%), politica ungară (foarte mult 6%, destul de mult 19%, în mică măsură 32%, deloc 43%), politica maghiară din Ardeal (foarte mult 12%, destul de mult 26%, în mică măsură 30%, deloc 32%);

(…)

– Deţineţi cetăţenie ungară ? Răspunsuri: 55% dintre respondenţi au obţinut cetăţenia ungară; 4% au cerut-o, dar n-au primit-o; 15% nu deţin cetăţenie ungară, dar intenţionează s-o obţină; 26% nu deţin şi nici nu intenţionează s-o ceară;

– Dacă ar fi alegeri parlamentare în Ungaria, v-aţi exercita dreptul de vot? Răspunsuri: 42% din maghiarii cu cetăţenie ungară cu siguranţă şi-ar exercita dreptul de vot, 28% probabil vor vota, 18% cu siguranţă nu vor vota.

Ce a transmis presa

Principalele mesaje transmise de către presă despre acest mesaj au fost următoarele:

– doar 10% dintre maghiarii din Transilvania consideră România drept patria lor;

– politicianul cel mai popular/agreat în rândul maghiarilor din Transilvania este Orbán Viktor (”un adevărat superstar”);

– jumătate dintre maghiarii din Transilvania sunt mândri de sorgintea lor maghiară;

– 42 % dintre cetăţenii maghiari din Transilvania ar urma să participe la alegerile din Ungaria;

– 83% dintre maghiarii din Transilvania ar vota cu Fidesz la următoarele alegeri ungare.

Analiza LARICS

Sondaje care investighează apartenenţa identitară a membrilor minorităţii maghiare din România şi nu numai au mai apărut. De fapt, apar în mod repetat. considerăm că nu sondajele în sine sunt problema, ele reprezentând cercetări sociologice relativ uzuale, desigur, pe tematici de interes pentru autorii şi structurile care le realizează.

Apartenenţa la naţiunea maghiară – întrebarea este formulată în oglindă (apartenenţa la naţiunea maghiară/apartenenţa la naţiunea română) şi este repetată în mai multe sondaje realizate de-a lungul timpului. Acest lucru ne permite o perspectivă longitudinală asupra indicatorului respectiv. Pe scurt, cei care au cules date despre acest aspect spun că în anii 2000 (până în 2010), 80-85% dintre subiecţii cetăţeni români de etnie maghiară spuneau că aparţin naţiunii maghiare, în timp ce între 60-65% dintre ei spuneau că aparţin naţiunii române. Desigur, această situaţie îi include şi pe cei care declarau o apartenenţă singulară naţională, dar şi pe cei care declarau că aparţin ambelor naţiuni.

După 2010, potrivit acestor studii, scade procentul maghiarilor din România care îşi declară apartenenţa la naţiunea română (2013-55%; 2021 – 56%), dar se stabilizează undeva la 55%. Declararea apartenenţei la naţiunea maghiară rămâne relativ constantă însă.

Ce ne arată acest lucru? Gestionarea identităţii unei comunităţi minoritare într-un stat din estul Europei este un lucru dificil. În primul rând că există o anumită suprapunere între naţiune şi naţionalitate. Minoritatea maghiară este o comunitate istorică în România, are ca referinţă un stat vecin cu care românii/România au avut o istorie foarte complicată şi contondentă. În plus, dacă este să privim tot datele cercetărilor despre care vorbim, limba maghiară este determinatul fundamental al apartenenţei ei naţionale, mai mult decât opţiunea personală şi mult mai mult decât cetăţenia.

În această grilă de interpretare, faptul că marea majoritate a membrilor comunităţii maghiare spune că se consideră parte a naţiunii maghiare nu miră pe nimeni şi nu trebuie să stârnească cine ştie ce pasiuni sau temeri. Lucrurile sunt cum le ştim. De ce scade însă declararea apartenenţei la naţiunea română? Lucrul poate părea ciudat, mai ales că ultimii ani nu sunt nici pe departe marcaţi de opoziţii româno-maghiare precum cele din anii 90, de pildă. Foarte simplu. După integrarea în Uniunea Europeană, atractivitatea Ungariei a crescut pentru minoritatea maghiară de la noi din ţară, în perioada în care România nu fusese inclusă în clubul european. În 2004, începe în Ungaria demersurile pentru „dubla cetăţenie”, iar Budapesta începe să marşeze abundent pe proiectul identitar. România nu se ocupă de dosarul acesta, pierde startul, astfel încât, după intrarea României în Uniune, situaţia nu s-a echilibrat, pentru că apartenenţa la UE era deja un avantaj câştigat pentru maghiarii interesat de acest aspect, care puteau beneficia şi de cetăţenie ungară etc. Practic, în acest moment, cadrul statului român nu a mai fost relevant identitar pentru maghiarii din România, în mica globalizare reprezentată de relaţiile interstatale din cadrul UE. Practic, referenţialul identitar lingvistic a căpătat prioritate. Legătura cu Ungaria a devenit multa mai facilă şi practic nu mai avea nevoie de medierea statului român. De remarcat însă că al doilea referenţial al identităţii, pe lângă limbă – locul -, deşi nu era România, nu era nici Ungaria. Era un referenţial identitar, Ardealul. Lucru uşor de înţeles, de asemenea. Lucrurile erau previzibile, mai ales în contextul descris mai sus.

De aici însă se desprind alte două tronsoane de discuţie. La fel cum e de dorit ca un asemenea studiu să nu stârnească o panică naţională, deşi a fost reflectat panicard de presa românească, e de dorit să nu constituie nici platformă pentru ofensiva de şarm a Ungariei în Transilvania. O simplă privire asupra sondajelor de opinie din interiorul Ungariei ne arată o populaţie cam la fel de nemulţumită de fenomenul politic ca a noastră.

Din păcate, însă, palierul geopolitic, strategic, este mult mai dificil de gestionat – căci acolo pare să fie ţinta ultimă a acestor tipuri de investigaţii (indiferent, chiar, de intenţiile celor care l-au realizat). Ungaria are un proiect identitar transformat în politică şi politici, susţinut în fiecare an şi îmbogăţit continuu cu noi tipuri de acţiuni.

România, nu.

Din această perspectivă se impun noi concluzii.

Problema nu este, deci, chestiunea identitară în sine. Problema este că un tip de izolaţionism identitar, repetăm, de înţeles până la un punct, poate fi preluat uşor în repertoriul unei Ungarii care, în ultimii ani, pare că a pierdut orice brumă de echilibru în raport cu România, şi a unui Bucureşti care, în ultimii ani, a pierdut orice brumă de curaj şi luciditate în raport cu Budapesta. Aici e de fapt problema majoră.

O nuanţă aici. Se repetă până la saţietate că mâna (absolut) liberă pe care a primit-o Ungaria în Transilvania – să educe, să achiziţioneze clădiri simbolice, să cumpere terenuri agricole, să investească, să implice politic minoritatea maghiară etc. – ar fi justificată din cauza incapacităţii statului român de a investi în special în zonele locuite în majoritate de maghiari. În principiu, argumentul are oarecare valabilitate, în sensul în care statul român ar fi trebuit să fie mult mai ferm şi eficace în ceea ce priveşte (măcar) investiţiile de infrastructură în judeţele Harghita şi Covasna şi conectarea lor cu zonele învecinate (şi asta începând de la intrarea Ungariei în UE, când au fost declanşate la Budapesta politicile identitare ca parte a unui proiect mai amplu). Doar că, dincolo de asta, argumentul este complet fals. Căci, dacă la un moment dat un stat nu are capacitatea tehnică, economică sau de viziune pentru a investi în anumite zone, asta nu înseamnă, în niciun caz, că trebuie automat să dea mână liberă oricărei intervenţii din afară, menită, chipurile, să compenseze lipsa de capacitate internă. Dacă aşa ar sta lucrurile, înseamnă că Federaţia Rusă, de pildă, ar trebui să fie lăsată să facă ce vrea şi unde vrea, în fostul URSS, pe motiv că statele de acolo sunt mai slabe şi fără resurse, deci nu îşi permit să învestească cum s-ar cuveni în regiunile rusofone, rusofile sau ruseşti. Evident, o asemenea pretenţie a Rusiei ar fi contestată vehement. Pe bună dreptate. Şi tot aşa s-ar reacţiona, de pildă, în cazul Chinei, care ar putea, pe aceeaşi logică, să meargă oriunde şi să facă orice, căci oricum are mai mulţi bani decât orice alt vecin. Sigur, Ungaria nu este nici China nici Rusia, dar faptul că poate face orice şi oricând într-o regiune a României doar că, la un moment dat (cam lung momentul, e drept!), România are lideri politici incapabili, asta nu poate fi acceptat fără obiecţii.

Revenind acum la sondaj. Cuplarea cetăţenilor români de etnie maghiară la Ungaria a devenit, în ultimii ani, aşa cum am arătat deja, o realitate. Asta se vede limpede din sondaj. Mecanismele sunt puse în mişcare, roata se învârte, iar trendul e greu să fie oprit. Unui fenomen natural i s-a suprapus o iresponsabilă lipsă de acţiune al autorităţilor române care nu a făcut decât să accelereze trendul. În numele politicii struţului – punem capul în nisip şi realitatea dispare! – au fost ignorate trenduri grele şi cu consecinţe pe termene mediu şi lung. Căci realitate, evident, NU dispare.

Am mai scris la LARICS, şi sondajul confirmă, că UDMR a ajuns, că vrea că nu vrea, filiala FIDESZ în România. Nici să vrea – conform rezultatelor acestui sondaj -, UDMR nu se mai poate abate de la linia politică a lui Viktor Orban, de departe liderul politic cel mai popular printre maghiarii din România. Practic, orice coaliţie a partidelor din România cu UDMR a ajuns, prin consecinţe, o coaliţie cu…. FIDESZ!

Se remarcă utilizarea fără discernământ, din partea celor care au realizat chestionarul, a sintagmelor „Ţinutul secuiesc”, deşi nu există niciun ţinut cu acest nume acreditat de legislaţia românească, nu există ca unitate administrativ-teritorială în România şi nu are fundament constituţional, legal sau chiar istoric. Chestionarul devine aici un mijloc de propagandă ungurească fără echivoc. Asupra acestui aspect LARICS a mai atras atenţia. Nu e întâmplător că această strategie a vehiculării/impunerii chiar şi în documente oficiale ale Ungariei a unor sintagme fără acoperire în legislaţia românească (aşa zisul „Ţinut secuiesc”, „Partium” etc.). este deja un loc comun. O contribuţie la acest succes al Budapestei îl are, incontestabil, Bucureştiul, care nici până azi nu a reuşit nu să dea o replică, dar nici măcar să clarifice din punct de vedere legal statutul proiectului Budapestei de intruziune în Transilvania, respectiv „Planul Kós Károly” (analiza aici). Prin urmare, dacă Ministerul de externe tace nederanjat, de ce s-ar deranja centrele de cercetare maghiare sau deputaţii UDMR? Sau… oficialii de la Budapesta?

Aşa zisul „Ţinutul Secuiesc” este o invenţie care nu are, conform datelor din sondaj, mare valoare de întrebuinţare. Populaţia nu se simte ataşată de această abstracţie, o veritabilă „formă fără fond”, în ciuda eforturilor de implementare a acestui „fake news” strategic al Budapestei. Valoarea de întrebuinţare a aşa zisului „Ţinut Secuiesc” este mai degrabă pe plan extern, unii lideri UDMR folosindu-se de acesta atunci când vor să fie primiţi în cercurile „selecte” ale separatismului european…

Miza acestui sondaj este de acreditare a ideii de „Ardeal” ca „patrie a maghiarilor” – nu a aşa zisului „Ţinut Secuiesc” care este o invenţie care nu a prins. Dar pentru cei care credeau că aşa zisul „Ţinut Secuiesc” va înlocui, în timp, ideea ce autonomie a Transilvaniei, acest sondaj ne arată că se înşală. Ideea de „Ţinut Secuiesc” va continua să fie instrumentalizată de către liderii maghiar ai UDMR şi de către cei de la Budapesta, dar prevalentă va rămâne – aşa cum transpare şi din sentimentul public maghiar – ideea de „Ardeal” ca reper teritorial major.

Potenţialul de manipulare de la Budapesta este aici enorm, şi de aici şi explicaţia pentru care oficialii din Ungaria pedalează, concomitent, şi pe „Ţinutul Secuiesc” şi pe „Ardeal”, cu accent pe acesta din urmă. Scopul final este, cum o tot repetăm aici la LARICS, nu „acapararea de teritorii” – Ungaria NU ne ia Ardealul! -, ci co-suveranizare în Transilvania , care va face ca o prezenţă de facto masivă şi pe toate palierele a Ungariei în regiune să producă şi efecte de iure.

Analiză de C. Ioana, absolventă a Masterului de Studii de Securitate al Universităţii din Bucureşti, expert LARICS pe problematica maghiară.

Articolul integral AICI!

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *