Peste 300 de biserici din România NU respectă legea privind securitatea în caz de incendiu. La Constanța: 18

Departamentul pentru Situații de Urgență a prezentat raportul anual privind nivelul de pregătire al lăcașelor de cult în caz de incendiu şi, potrivit documentului, peste 300 de biserici din România nu respectă legea privind securitatea în caz de incendiu. Cu toate acestea, un lăcaș de cult nu poate să fie închis de DSU. 2.666 de controale de prevenire a incendiilor la unități de cult au fost efectuate în ultimul an. 8.180 încălcări ale legislației privind apărarea împotriva incendiilor au fost constatate. 306 biserici controlate nu au autorizație de securitate la incendiu.

În județul Sălaj au fost descoperite cele mai multe biserici neconforme cu normele de securitate în caz de incendiu, 29. Topul este urmat de Maramureș (22), Neamț (20), Constanța (18), Brăila (17), Bacău (15), Gorj (14), Galați (14), Suceava (13), Ialomița (13).

​Este vorba de neglijență în ultimă instanță, de tolerarea unor stări de fapt care conduc la astfel de evenimente, iar în unele situații, de lipsă de interes, nu se duce la capăt un proces de autorizare. Nu ne putem prevala de protecția divină”, a comentat Gabriel Duduc, adjunct al inspectoratului general al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pentru sursa citată anterior.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.