Peste 1,2 milioane de români abia trăiesc de pe o zi pe alta! La polul opus, magistrații pensionați la nici 50 de ani încasează aproape 20.000 de lei. Pensia MEDIE în Constanța: Mai puțin de 1.700 de lei

Mai bine de jumătate din pensionarii români nu își permit un trai decent din indemnizația pe care o primesc de la stat. Potrivit statisticilor publicate de Institutul Național de Statistică, în ultimul an, pensia medie din România a crescut cu aproximativ 225 de lei, de la 1.423 de lei până la 1.650 de lei. Deși majorarea pare una substanțială, inflația a anulat mare parte din această creștere.

„Pensiile au crescut valoric, numai că inflația ‘roade’ din aceste creșteri. Chiar dacă inflația va fi 4% în acest an, nu trebuie să ne uităm la această cifră, ci la creșterile pe coșul de consum. Adică trebuie să ne uităm la cât costă cele mai cumpărate produse de către români. Spre exemplu, o pâine costa acum vreo trei ani 2,5 lei, iar acum media a ajuns la 4,5 lei, la fel și sucurile carbogazoase care înainte costau 3 lei o sticlă de 2l, iar acum au ajuns la 4,5 sau 5 lei sticla. Aceeași regulă se aplică și la legume și toate produsele care sunt cele mai cumpărate de români”, a declarat pentru Europa Liberă, analistul financiar Claudiu Vuță.

Potrivit acestuia, pentru un român cu o pensie de 800 – 900 de lei, singura preocupare este asigurarea traiului zilnic. Acesta nu are vreun motiv să se gândească vreodată la o vacanță, sau la o investiție.

„Pe el îl interesează să aibă ce să pună pe masă și dacă are bani de medicamente. Acești români duc o viață foarte grea. Numai că realitatea românilor care încearcă să supraviețuiască nu se compară cu cea a declarațiilor politice pe care le dau partidele indiferent că sunt la putere sau nu. Politicieni încearcă să dea mesaje pozitive, care să liniștească oamenii și să scoată în evidență o guvernare pozitivă bună”, a mai afirmat Vuță.

Datele publicate de Casa Națională de Pensii Publice pentru luna mai arată că peste 1,2 milioane de români au o pensie sub 1.000 de lei. Dintre acestia, 350.000 au o pensie mai mică de 500 de lei, iar alți 340.000 de pensionari câștiga între 501 și 700 de lei. 2,5 milioane de pensionari români, adică aproximativ jumătate din numărul total, câștigă sub pensia medie de 1.650 de lei. La polul opus, media unei pensii în rândul magistraților se ridica, în luna mai, la 19.946 de lei. Analistul financiar este de părere că nu există vreo soluție pe termen scurt, pentru că „nu ai cum să dai, de mâine, pensii de 1.000 de euro”.

„Noi nu avem niciun plan de țară prin care să creștem bunăstarea. În prezent, nu facem decât să ne împărțim sărăcia. Mi-ar plăcea să văd o trecere graduală de la un Pilon I la un Pilon II de pensii care va produce randamente nominale în funcție de de fiecare contributor. Cât ai plătit la pensie cu randament, cu investiții, atât vei primi la pensie peste 35 de ani”, a mai spus membrul Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR).

Conform specialistului, soluția majorării vârstei de pensie nu este viabilă.

„Nu va rezolva nimic, doar va mai amâna cu încă doi ani, timp în care statul, în mod ipocrit, speră ca mulți din acei oameni să dispară fizic și să nu le mai plătească nimic. Liberalii propun acum ca până în 2024 se ridice nivelul de contribuție la pilonul II la până 4,75%. Însă haide să fim și mai generoși și să ne propunem ca în fiecare an până în 2035 să îl ridicăm cu 0,25% pe an. De ce nu facem asta? Ar însemna că în vreo 10-15 ani vom duce contribuția de la 3,75% cât e acum undeva la 8%”, afirmă Claudiu Vuță.

Potrivit acestuia, România trebuie să își asume faptul că pilonul I de pensii va fi întotdeauna pe deficit.

„Nu ai cum să duci pilonul I pe excedent în condițiile actuale ale structurii populației. Este un sistem de tip leverage, unde statul vine și pune bani de la buget pentru a plăti pensile, uneori mai mult, alte ori mai puțin, în funcție de cum sunt împrumuturile și cum merge economia în anul respectiv”, a conchis Vuță.

Topul judeţelor cu cele mai mici şi cele mai mari pensii din România

Pensia medie lunară a crescut cu 1 leu în luna mai, faţă de luna precedentă, depăşind pentru prima oară suma de 1.600 de lei, potrivit datelor statistice. Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a realizat o statistică a pensiilor medii pe judeţe şi toate sectoarele Capitalei, pensia media fiind de 1.601 lei în luna mai.

Cele mai mari pensii medii se înregistrează, contrar aşteptărilor, în judeţul Hunedoara, cel mai probabil datorită salariilor pe care le-au încasat în timpul activităţii angajaţii din minerit. Pensia medie de 2.122 lei din judeţul Hunedoara este urmată de Capitală, cu 2.024 de lei, cele mai mari pensii medii din Bucureşti fiind înregistrate în Sectorul 1, cu 2,356 lei, iar cea mai mică în Sectorul 5, cu 1.727 lei. Judeţul care se plasează pe locul 3 în topul celor mai mari pensii medii este Braşov, cu 1.889 lei, pe locul 4 plasându-se Galaţi, cu 1.732 lei, urmat de Prahova (1.697 lei), Constanţa (1.693 lei) şi Cluj (1.646 lei).

La polul opus, judeţele cu cele mai mici pensii medii sunt Botoşani (1.272 lei), Giurgiu (1.280 lei), Vrancea (1.298 lei), Bistriţa (1.336 lei), Buzău (1.389 lei), Ialomiţa (1.392 de lei).

TOTAL ASIGURĂRI SOCIALE DE STAT
MAI 2021    
Cod judeţJUDEŢULNumăr fizic pensionariValoarea pensiei conform deciziei             -lei-PENSIA MEDIE          -lei-
011ALBA86,450137,301,8071,588
021ARAD99,875144,378,7121,446
031ARGEŞ145,931244,926,7511,678
041BACĂU139,922219,658,0221,570
051BIHOR136,582209,214,3751,532
061BISTRIŢA60,32080,574,0811,336
071BOTOŞANI77,96699,141,2881,272
081BRAŞOV147,843279,245,8741,889
091BRĂILA77,929114,624,5891,471
101BUZĂU108,071150,099,1361,389
111CARAŞ SEVERIN69,909110,540,4101,581
121CLUJ174,912287,838,9081,646
131CONSTANŢA150,070254,012,9561,693
141COVASNA45,63367,197,7131,473
151DÂMBOVITA110,476169,461,1191,534
161DOLJ147,515224,101,1931,519
171GALAŢI128,069221,839,3641,732
181GORJ79,069142,835,4781,806
191HARGHITA73,143108,448,4311,483
201HUNEDOARA122,681260,357,9782,122
211IALOMIŢA53,98975,134,5241,392
221IAŞI150,645230,645,3341,531
231GIURGIU53,01067,835,9011,280
241MARAMUREŞ110,633169,240,0661,530
251MEHEDINŢI58,99293,498,9221,585
261MUREŞ130,203195,728,5301,503
271NEAMŢ114,679168,817,5941,472
281OLT92,333125,904,5511,364
291PRAHOVA194,676330,413,0881,697
301SATU MARE74,76899,135,7741,326
311SĂLAJ53,70981,018,0231,508
321SIBIU98,402158,759,9601,613
331SUCEAVA134,576186,909,2721,389
341TELEORMAN88,060121,454,1811,379
351TIMIŞ154,259242,882,1521,575
361TULCEA45,64664,826,1751,420
371VASLUI81,278106,775,3861,314
381VÂLCEA97,076148,957,6361,534
391VRANCEA71,75593,116,9181,298
401CĂLĂRAŞI60,05680,114,1711,334
411BUCUREŞTI  160,016141,381,6702,356
421BUCUREŞTI  294,987196,045,0202,064
431BUCUREŞTI  397,772192,798,3091,972
441BUCUREŞTI  474,374145,738,8091,960
451BUCUREŞTI  561,545106,268,9821,727
461BUCUREŞTI  693,506193,764,8292,072
471ILFOV74,432113,895,8871,530
TOTAL SECTOARE482,200975,997,6192,024
TOTAL ŢARĂ4,657,7437,456,859,8491,601

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *