Peste 100 de misiuni executate de Gruparea Mobilă Constanța în perioada 1-6 martie

În perioada de referință,  jandarmii  din cadrul Grupării Mobile Constanța au fost angrenați în 118 misiuni de menținere, asigurare a ordinii publice și colaborare/cooperare cu alte instituții, acționând pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională.

jandarmi farul

Astfel, zilnic jandarmii au acționat împreună pompieri, polițiști de frontieră și polițiști naționali în punctul de primire a refugiaților din Vama Isaccea, pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică, precum și la activități de descărcare și depozitare a transporturilor de ajutoare umanitare sosite. Totodată, jandarmii au asigurat menținerea ordinii publice și siguranței publice la nivelul municipiului Constanța în sistem integrat, au asigurarea măsuri de ordine pe timpul desfășurării meciului de fotbal dintre echipele F.C.V. Farul și F.C. Botoșani și au participat împreună cu lucrători din cadrul B.C.C.O. Constanța la punerea în practică a unui număr de 8 mandate de percheziție domiciliară.

Menționăm, că pe timpul activităților desfășurate, au fost constatate trei fapte de natură penală și au fost aplicate 42 amenzi contravenționale (7 amenzi și 35 avertismente). Valoarea sancțiunilor contravenționale ridicându-se la suma de 35.000 lei.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.