Pentru prima dată în istoria SUA: Numărul albilor este în SCĂDERE

Informațiile obținute din cel mai nou recensământ realizat în Statele Unite arată că numărul albilor a intrat pentru prima oară în istorie în declin, deceniul trecut. În schimb, a crescut semnificativ numărul celor care se identifică drept multirasiali (etnie mixtă), hispanici sau asiatici, relatează Reuters. Datele „zugrăvesc” un portret al unei țări tot mai diverse – populația albă non-hispanică, în continuare cea mai numeroasă, a scăzut cu 8,6% în ultimul deceniu și reprezintă 57.8% din populația Statelor Unite. Persoanele care se identifică drept „multirasiale” sunt mai multe cu 276% față de recensământul precedent – numărul lor a crescut de la 9 milioane în 2010 la 33.8 milioane în 2020.

Datele arată o nouă premieră – în statul California, populația hispanică a devenit cea mai numeroasă, 39,4% dintre californieni sunt hispanici. De asemenea, în Texas, un alt stat mare din federația americană, populația non-hispanică (39,7%) este aproape la paritate cu cea hispanică (39,3%). Datele arată și o încetinire considerabilă a creșterii populației, cea mai scăzută de la Marea Depresie din anii 1930. Mai mult de o jumătate dintre comitatele statelor americane au avut scăderi de populație între 2010 și 2020, spun oficialii care s-au ocupat de recensământ, creșterea fiind concentrată în marile centre urbane. La fel ca în ultimele decenii, sudul și vestul au crescut mai mult decât nord-estul și mid-vestul.

Recensământul, motiv de nouă luptă politică între republicani și democrați

Datele obținute de la Biroul de Recensăminte al Statelor Unite vin în contextul în care noul recensământ va genera o lupta partizană feroce pentru reîmpărțirea circumscripțiilor electorale, un proces care are loc pe baza noului recensământ la fiecare 10 ani, și care, în climatul politic extrem de polarizat din Statele Unite este dominat de încercări ale celor două partide mari să-și aroge circumscripții electorale mai favorabile.

Statele folosesc aceste informații pentru a „redesena” circumscripțiile electorale din care sunt aleși membrii Camerei Reprezentanților. Parlamentele locale ale statelor finalizează acest proces extrem de politizat în care majoritatea politică stabilește cum vor arăta noile circumscripții în așa fel încât să avantajeze partidul său, un fenomen cunoscut în politologie drept „gerrymandering”. Pe baza noilor date statistice se modifică, de asemenea, și ponderea electorilor pentru fiecare stat din Colegiul Electoral, instituția care alege președintele Statelor Unite.

Conform analiștilor electorali, republicanii sunt favorizați în acest moment pentru că dețin majoritatea în mai multe state și la alegerile parțiale din 2022, ei ar putea câștiga majoritatea la Cameră doar prin aceste reîmpărțiri ale circumscripțiilor.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *